Gutui și un bunic

Îmi plac mult gutuile. Nu gemul de gutui, compotul sau prăjitura făcută cu ele. Nu, mie îmi place fructul ăsta așa cum e, nealterat de alte gusturi. Așa înecăcios, chiar dacă uneori mă lasă fără respirație și cu durere în piept, eu îl găsesc delicios.

Șterg gutuia de puf (ăla galben ca de pui, da) și tai felii nu prea groase, pe care le ronțăi cu poftă. În iarna în care eram însărcinată cu Zmeu, am mâncat o căruță de gutui. Toate adunate și trimise special pentru mine de bunicul copiilor, socrul meu. Aveam atât de multe la un moment dat, încât stăteau aliniate cuminți pe mobila de bucătărie, iar casa era foarte parfumată.

Sâmbătă, când am fost la bunicu, patru gutui se odihneau pe pervaz.

– Pentru tine le-am păstrat, drăguță, pe tine te tot așteptau să vii!

Afecțiunea se exprimă în multe feluri, iar acesta este unul dintre cele mai duioase pe care le știu. Patru gutui puse la păstrare, pe pervazul din bucătăria unei case de chirpici.

Acum asteaptă cuminți într-un bol, la noi acasă, să le șterg de puf, să le curăț de frunzele uscate, să le feliez și să le mănânc. Apoi să-l sun pe bunicu și să-i spun: “sărut mâna, au fost delicioase!”

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.