Să râdem cu Iris XI

😊 Aseară, când s-a întors de la serviciu, M a adus trei prăjituri, ca să ne mai îndulcim izolarea. Trei la număr, că na, Zmeu n-are voie. După ce a desfăcut ambalajul și a văzut cele trei prăjituri, Iris ne-a întrebat surprinsă:
– Și prăjiturile voastre unde sunt?

😊 – Mama, pe tine cum te strigau bunicii când erai mică?
– Mona (de la Simona).
– Săraca de tine, nu ți-au dat și ei un nume de copil.

😊 – Mă gândeam, mama.
– La ce, Irisule?
– Cum am mâncat noi azi înghețată.
– Așa?
– Da. Poate n-ar fi trebuit să facem schimb.
– Păi tu ai vrut să schimbăm. Nu ți-a plăcut a mea?
– Ba da, a fost excelentă. Mai bună decât a mea.
– Și-atunci de ce îți pare rău că am făcut schimb?
– Mă gândeam că aș fi putut să le mănânc eu pe amândouă.

😊 – Tu, Iris, oare ce să mai fac de mâncare azi?
– Cartofi prăjiți.
– Am făcut săptămâna trecută. Nu facem iar și acum.
– Hai, mama, te roooog. Cartofii prăjiți conțin energie galactică.
– Aham, galactică zici.
– Da, am citit eu într-o revistă.
– Tu nici nu știi să citești.
– Într-o revistă pe care am inventat-o eu.

😊 – Mama, tu cred că ești ca ploaia. Sau ca cerul.
– Oh, cum așa?
– Păi tata zice că atunci când te enervezi tare, tuni și fulgeri.

😊 – Zmeule, uite cum stau lucrurile, tu te poți juca cu asta și aia. Pe aia, aia, cealaltă, prințese, căsuță, baloane, lego, aia și aia, nu ai voie să pui mâna. Ai înțeles?
– Da. Aatejdbdbsjd. Da. Hsudhdhf.
– Eu pot să mă joc cu toate jucăriile tale, pentru că încă nu vorbești să-mi spui cu care am sau n-am voie. Da?
– Da.

😊 – Tata, cum se numește floricica asta?
– Rochița rândunicii.
********************
– Mama, vrei să știi cum se numește floricica asta? Tata m-a învățat.
– Da, cum se numește?
– Rochia păsăricii.

😊 – Mama, pot să-ți spun că ești o văcuță?
– De ce ai vrea să-mi spui așa?
– Pentru că dai lapte, dar lapte pentru bebeluș, nu pentru mânz.

😊- Mama, mi-aș dori să am și eu un lingău.
– Un… ce?
– Un lingău din-ăla de aur.

😊 – Mama, D are instrument din-ăla de suflat.
– De care, că-s multe de suflat?
– Din-ăla cu paie și scoci.
– Nu știu ce instrument e ăla, tu Iris.
– Are niște paie în care sufli și sunt lipite între ele cu scoci.
– Nai?
– N-am, D are.
– Nu, măi Iris, naiul e un instrument de suflat care seamană cu ce zici tu că are D. Nai, așa se numește.
– Nu cred că se numește așa.
– Dar cum?
– E din paie, așa că se numește pai.

😊 – Mama, așa-i că Zmeu e cel mai drăguț băiețel din lume? Uite ce mutriță are!
– Așa-i. Dar îți amintești când era nou născut și voiai să-l arunci la gunoi? – Da, norocul lui că nu e reciclabil. Așa-i? Norocul tău, măi, bebe drăgălaș.

😊 Stăm toți patru la masă și mâncăm cina. Iris își plimbă lingura prin farfurie și în treacăt mă întreabă:
– Auzi, dar noi mâine seară, la cină, ce-o să mâncăm?

😊 – Mama, azi la sport am jucat niște jocuri și la unul dintre ele eu am câștigat.
– Bravo ție! – Da, apoi pe ultimul nu l-am mai terminat pentru că un copil i-a vărsat domnișoarei băutura și ea s-a cam supărat. Nici nu știu de ce s-a supărat așa tare, nu cred că avea alcool în paharul ăla.

😊 Îmi arată ceva construcție din Lego:
– Mama, uite, am reușit să țin minte structura clădirii, de data trecută când am construit-o.
– Bravo, Iris, îmi place foarte tare că îți îmbogățești vocabularul. “Structură” e un cuvânt nou și mă bucur să văd că știi să-l folosești corect. Faină și clădirea, bravo!
– Mulțumesc, dar “structură” nu e un cuvânt nou pentru mine. Dacă tu nu știi ce înseamnă, îți pot explica eu.

😊 – Tata, am visat ceva minunat.
– Aoleu, spune-mi și mie ce. – A fost prea minunat, nu pot să îți spun.

😊 – Tata, dă-mi te rog cartea cu dinozauri. Vreau să-i demonstrez lui mama că gigantozaurul era carnivor. Mama zice că mânca iarbă. Dar nu-i adevărat și ea se încăpățânează că e.
– Iarbă?
– Da.
– Ce iarbă?
– Că mănâncă iarbă.
– Cine?
– Mama.
– Poftim, mama de ce mănâncă iarbă?

😊 După ce i-am citit o poveste cu tâlc, îi spun:
– Dacă prințesa ar fi ales un soț pentru caracterul lui și nu pentru frumusețe, atunci poate n-ar mai fi avut surpriza neplăcută ca el să fie de fapt un șarpe cu corn. Pentru că nu frumusețea e importantă la oameni, ci bunătatea lor. O persoană poate fi foarte frumoasă la chip, dar foarte urâtă la suflet.
După cugetări îndelungi, zice:
– Eu când o să mă marit, o să fiu atentă să aleg un soț pentru bunătatea lui. Dar doar dacă nu se scobește în nas. Dacă se scobește, atunci mai bine iau unul frumos și gata.

😊 – Cred că mi-ar plăcea să fac un alt sport.
– Dar karate ce are?
– Păi…aș vrea să fac unul mai relaxant.
– Ah, da? În ce fel ți-ar plăcea să te relaxeze?
– Păi, să nu trebuiască să tac din gură la antrenamente.

😊 – Vrei să-ți fac un terci cu fulgi de ovăz la micul dejun?
– Nu, mi-e poftă de ouă. Îmi faci, te rog?
– Fac, dragu mamii, cum să nu.
Cât ea își mănâncă ouăle, eu îl hrănesc pe Zmeu, iar mie apuc să-mi pregătesc ceva abia după ce termină ei.
Amestec fulgii de ovăz opăriți cu o lingură de iaurt, o linguriță de miere și zmeură congelată. Arată excelent și mi-e o foame de lup. Duc lingura la gură și…
– Ce mănânci acolo?
– Mi-am făcut un terci.
– Uaaaa, e roooz, ce drăguț arată. Pot să gust?
– Poți.
A gustat din terciul pe care îl refuzase de dimineața, până când l-a terminat. Afacere din care ea s-a ales cu burtica plină, iar eu, fraierici, am rămas cu foamea de lup.
După ce Zmeu a adormit, m-am repezit să-mi fac și eu două ouă, că deja mă rodea foamea de-a binelea. Am dus furculița la gură și….
– Ce mănânci acolo?
– Mi-am făcut și eu două ouă, că am rămas flămândă mai devreme.
– Păi de ce? Că mai devreme ai mâncat terci.
-…………….
– Pot să înmoi puțină pâine în gălbenușul tău? Că am uitat să fac așa când am mâncat ouăle mele.
– Îhm, puțină zici?

😊 Când ai doi copii, iar cel mic începe deodată să plângă, inevitabil cel mare strigă imediat:
– Eu nu i-am făcut nimiiiiiic.

😊 – Iris, ce faci acolo, desenezi?
– Nu, îți scriu o scrisoare.
– Hopa, și ce zice această scrisoare?
– Scuză-mă că ești bătrână și ai riduri. Adică scuză-mă că ți-am zis așa. De fapt ești doar un pic mai adultă și puțin cam obosită!

😊 – Mama, casele se dărâmă ușor?
– Nu.
– Ești sigură?
– Bineînțeles. Dar deja m-ai întrebat de multe ori asta, în ultima vreme. Ești îngrijorată că s-ar putea dărâma casa noastră?
– Puțin.
– Hai, măi Iris, nici gând, nu e cazul să te îngrijorezi.
– Ești foarte sigură?
– Da. Nu ai încredere în mine?
– Ba da, dar am văzut o crăpătură.
– Aia de lângă ușa de la baie?
– Da.
– Iris, aia e abia o fisură mică. Se poate repara destul de ușor. Și apoi toate casele mai au ușoare imprefecțiuni. Asta nu înseamnă deloc că se vor dărâma. Nu trebuie să te îngrijorezi, eu nu te-aș minți niciodată.
– Bine, că m-am tot gândit ce ne facem dacă se dărâmă casa. Cine ne-ar primi pe noi toți dacă am rămâne fără casă. Mai ales că-l mai avem și pe Zmeu care plânge și îi deranjează pe alții.

😊 – Mama, până se termină coronavirusu ăsta, trebe să mâncăm numai ce gătești tu?

😊 – Dacă îmi cade azi dintele ăsta, atunci la noapte trebuie să fiu cu ochii în două ca s-o văd pe Zâna Măseluță.
– În patru, Iris. Cu ochii în patru. Adică vei fi mai atentă decât de obicei.
– Nu, nu e corect așa. Cu ochii în patru poți fi tu, că porți ochelari. Eu nu port, așa că o să fiu cu ochii în două.

😊 M, exasperat de Iris, îi zice:
– Deja mi-e milă de ăla cu care o să te măriți cândva.
Senină, Iris îl întreabă:
– Cu cine vorbești, cu mama?

😊 Iris, despre unguentul Sudocrem pe care l-am cumpărat
– Mama, mă uit la crema aia pe care ai luat-o și mă amuz.
– De ce?
– Că e așa de mare. De ce ai cumpărat așa?
– Păi, chiar dacă îți crește fundul mare, mare, în caz că o să ai nevoie de cremă, avem destulă, glumesc eu.
– Vai, mama, nu spune povești de groază.

😊 S-a trezit brusc în toiul nopții, ridicându-se în fund.
– Iris, ce e? Ești ok?
– …………..
– Ai visat urât?
– …………..
– Puiule, ți-e sete, cald, trebuie să faci pișu?
– Nu.
– Atunci ce s-a întâmplat?
Zice, cu limba împleticită de somn:
– Odată când eram la grădi, aveam o pereche de ștrampi roz și cred că îmi rămăseseră mici, că mă strângeau. Așa că i-am aruncat acolo, la coșul de gunoi. Acum îmi lipsesc, mi-e foarte dor de ei. – Din cauza asta te-ai trezit?
– Da, de dor.

😊 – Tata, tu unde mergi?
– O să merg să donez sânge după ce te las la grădi.
– Cum să donezi?
– Păi merg la spital și acolo o asistentă o să îmi recolteze sânge într-un fel de punguță. Apoi sângele meu o să ajungă la o persoană bolnavă, care are mare nevoie de el.
– De sângele tău are nevoie?
– De sânge în general.
– Și dai tu din al tău? întreabă tot mai îngrijorată
– Da.
– Aoleu, și dacă tu rămâi fără?

😊 Toate bune până acum, găsesc energie, găsesc și răbdare, ba mă descurc chiar și cu nopțile nedormite, toate până la smiorcăială. Ei bine, mă bolunzește, știți voi, miorlăiala aia nesfârșită, când copilul prelungește vocalele.
Nu vreaaaaauuuu.
Nuuuuuuu.
Mamaaaaaaa.
De ceeeeee?
Știți ce zic?
Eh, îi spun lui Iris:
– Te rog, puiule, sunt obosită, te rog nu te mai miorlăi, mă obosește și mai tare. Poți să-mi spui ce vrei și fără toată tânguiala asta.
– Cum adică?
– Păi uite cum sună când te smiorcăi: mamaaaa, nu mai veeaaaauuuu portocalaaa astaaa, miau, miorlau, pisi pisi, vreaaauuu altăăă gustareeee, îmi daaaaai?
Se uită cu uimire la mine și zice:
– Eu nici măcar nu fac așa.
– Zău? Dar cum faci?
– Pfff, mult mai dramatic.

😊 La prânz:
– Mama, mai vreau ficat. Mi-l dai pe al lui Zmeu?
– Ce?
– Ficatul lui Zmeu, vreau să-l mănânc eu.
– Nu draga lu’ mama, lasă că sigur te saturi cu cât ai mâncat din ai mei.

😊 – Tata, am învățat cum se zice în engleză “sunt o fată”.
– Aaa, ce fain. Cum?
– I am a girl.
– Bravo!
– Știu și “sunt un băiat”.
– Ia spune-mi.
Rânjește cu toți dinții și zice tare:
– I am a bou. Hihihihihi.

😊 Din varii motive, Iris a pierdut pentru o perioadă privilegiul de a mânca dulce și pe cel de a se uita la desene. Cu asta în gând, înainte să adoarmă mi-a comunicat:
– În familii ar trebui să decidă cei care sunt mai mari. Nu ăia mai mijlocii. Adică tații sunt mai mari decât mamele. De ce trebuie să decidă ele mereu? Ce e așa special la mame, că pot ele mereu hotărî când au copiii voie desene și dulciuri? Nici măcar nu-s cele mai mari din familie, sunt abia cele mai mijlocii!

😊 – Tata, ce fain ar fi fost dacă eram un dragon cu trei capete.
– Aoleu, lasă că vorbești prea mult și doar cu unul.

😊 – Mama, uite o gânganie moartă. Să știi că nu eu am decedat-o.

😊 Iris are o prietenă imaginară. Suzi. Vine cu noi la cumpărături, doarme cu noi în pat, e de-a casei. În acest context, mă întreabă Iris:
– Mama, are voie Suzi câteva m&m’s?
-………..
– Dar pentru că e imaginară o să le mănânc eu, să știi.

😊 – Iris, ghici care e mereu cel mai murdar loc din bucătăria noastră?
– Care?
– Cel de sub scaunul tău. Nici măcar sub scaunul lui Zmeu nu se adună atâtea resturi câte sunt sub al tău, zilnic.
– Aha.
– N-ai nimic de zis despre asta?
– Ba da.
– Ce anume?
– Pe mine nu mă supără deloc lucrul ăsta. Pe tine da?

😊 – Mama, pot să-l pup pe Zmeu?
– Nu acum, te rog.
– De ce, ți-e teamă că se trezește dacă-l pup?
– Exact.
– Și că o să trebuiască să-l adormi iar?
– Da, și asta.
– De ce? Că doar ai timp destul, oricum nu poți să pleci nicăieri de-acasă.

😊 Fac ordine în dulap. Împăturesc o rochie pe care n-am mai purtat-o de ani buni. Iris zice:
– Ce rochie frumoasă.
– Oh, chiar îți place? întreb eu îmbățoșată toată.
– Aha. E a lu’ bunica?

😊 – Tata, îmi pui niște orez cu lapte? Că eu, de drăguță ce sunt, am băgat degetul în cratiță și am văzut că îmi cam place.

😊 Ne jucăm de-a magazinul. Eu sunt clienta, Iris e vânzătoarea.
– Bună ziua! Ce doriți?
– Bună ziua! Doresc să cumpăr vaca aceasta.
– Bine. Costă douăzeși și sute de lei.
– Iris, asta nu-i o cifră reală. Douăzeci sau două sute de lei e corect.
– La magazinul meu costă douăzeci și sute, atât valorează vaca asta.
– Aha, în regulă. O cumpăr, ce să fac acuma…
– Pentru ce îți trebuie?
– Păi, pentru lapte.
– Tu dai lapte deja, n-ai nevoie de vacă. Cumpără altceva.
– Dau lapte, dar nu-mi pot bea cafeaua cu el. Vreau să cumpăr vaca.
– Costă patruzeci și sute de lei.
– S-a scumpit?
– Nu.
– …….
– Îmi dai banii?
– Hai, fie. Patruzeci…
– Și sute de lei.
– Îhîm. Poftim cincizeci.
– Și sute?
– Și sute, da.
– Mulțumesc, la revedere!
– Stai, că trebuie să îmi dai rest. Vaca valorează patruzeci.
– Și sute!
– Iar eu ți-am dat cincizeci.
– Și…
– Suteeee, da! Așadar trebuie să îmi dai restul de zece lei.
– Înțeleg. Dar eu nu umblu cu resturi din-astea aici. Mulțumesc, la revedere!

😊 Doamna învățătoare:
– Să știți că Iris este destul de rebelă.
Eu, în gând:
– Definiți vă rog “destul de”.

😊 – Mama, rămas bun!
– Pleci undeva, Irisule?
– Păi, mă culc.
– Aaa, în cazul ăsta, noapte bună!
– Rămas bun!
– ………………..
– Dar, mama, ne vedem mai târziu?
– Ne vedem mâine dimineață.
– Nu, în vis, să ne vedem în vis, vrei?
– Să ne dăm întâlnire, zici?
– Îhî.
– Aaa, ce drăguț. Vreau, cum să nu. Hai să ne gândim la un loc de întâlnire.
– Nu-i nevoie, știu eu unde ne întâlnim. La cofetărie. Eu o să-mi iau înghețată. Un glob de rodie și unul de vanilie. Sau nu, mai bine mă întâlnesc în vis cu tata. Când merg cu el am voie trei globuri.
– Eeee, hai, rămas bun!

😊 – Iris, te rog strânge cariocile și jucăriile înainte să ajungă musafirii.
– Ți-e teamă că or să creadă că n-ai făcut curățenie?

😊 Își pune halatul de baie și după câteva piruete îmi spune:
– Ăsta e costumul meu de super eroină. Eu sunt Super Iris.
– Aha. Și ce putere specială ai?
– Nu înțeleg.
– Păi toți super eroii au câte o putere. Spider Man, Wonder Woman, Fata Elastică, nu-i așa? A ta care e?
– Aaa, da da. Super Iris are puterea să o convingă pe mama să-i dea oricâte dulciuri cere!

😊 – Mama, oare ce primar o să avem?
– Nu știu, dar o să aflăm duminică seară. O să-ți spun atunci.
– Eu sper să câștige tata.
– Iris, tata nu candidează la primărie.
– Nu-i nimic, tot sper că el câștigă.

😊 – Mama, când mai faci pucănele de pui? Mi-e puțin poftă.
– Ce să fac, puiule?
– Pucănele.
– Pucănele?
– Da. De pui.
– Aha. Nu știu ce-s alea, Irisule.
– Carne de pui. La cuptor făceai, îmi plăceau.
– Piept de pui?
– Nu.
– Pulpe de pui?
– Nu, mama. Pucănele.
– De pui.
– Da.
– …..
– Pu-că-ne-le. Carne de pui. Alea ca toporul.
– Hai, măi, Iris, ciocănele?
– Exact, alea, da.

😊 Supărată că tată-su mănâncă și nu o ajută să-și adune jucăriile, constată cu reproș:
– Mănânci două porții de mâncare, de parcă mâine ar fi sfârșitul lumii.

😊 Iris vede la tv reclamă la bere Ciuc.
– Mama, berea asta e făcută la Ciuc?
– Da.
– Acolo la bunici?
– Da.
– Și ai băut și tu vreodată?
– Da, cum să nu.
– Când?
– Când eram mai tânără.
– Ai băut mai mult de una?
– Bineînțeles.
– Cu alcool?
– Mda.
– Mai mult de două?
– Da.
– Mai mult de cinci?
– Mhîm.
– Mai mult de zece?
– Mmmm.
– Cam câte?
– Ia, hai, gata, că faci gălăgie și îl trezești pe frate-tău.

😊 – Zmeule, de ce nu te joci cu mine?
– Ti ti ta ta.
– Chiar e mai importantă păpușa aia decât sora ta?
– Tiiiiii bu bu ma maaaa.
– Păpușa aia o să se strice, dar eu o să fiu sora ta pentru totdeauna.
– Naaaa.
– Ești drăguț tu, dar nu știi prea multe, ești și cam prostuț.

😊 Suntem în pat. Zmeu a adormit, în sfârșit. Iris se foiește, se rotește, se mișcă într-una.
– Ce e, Irisule? De ce te foiești așa?
– Mi-e puțin frică.
– Cum așa, de ce frică?
– Păi când e întuneric, mi-e teamă să nu apară vreun monstru. Și mă tot mișc așa până adorm, să-mi treacă frica.
– Hai, măi Iris, că doar sunt și eu aici, nu ești singură. Îi venim noi de hac monstrului, că doar n-om fi mămăligi.
– Cum?
Arunc din picioare și lovesc demonstrativ aerul cu pumnii.
– Uite așa. Îi dau un pumn în nas de-o să-i zboare mucii de monstru pe toți pereții. Hai și tu, să-l caftim amândouă.
Zvârle picioarele în toate direcțiile, gâfâie și se bate cu monstrul din întuneric care e cât se poate de real pentru ea. Cade pe pat obosită.
– Gata, zice.
Apoi mă pupă apăsat și îmi șoptește:
– Ești cea mai tare mamă!

😊 De cele mai multe ori, copiii nu spun direct ce vor, ci te iau ușurel prin învăluire. După ce toată ziua n-am apucat să halesc mai nimic, seara când în sfârșit hrănisem toată familia, mi-am făcut și mie o salată. Roșii, ardei, ceapă verde, brânză, măsline, pfuai, visam la ea de dimineață. Lipa, lipa, apare Iris lângă mine, se uită în castronul meu, face ochii nițel cam mari, plescăie din buze, se joacă puțin cu mâinile, zâmbește stingher, își drege glasul și-mi zice:
– Ți-e foame? Că și mie îmi place salata.

😊 – Iris, m-a sunat doctorița. Marți mergem la cabinet să te vaccineze.
– Nu, eu nu merg nicăieri. Doare. Nu mai știi data trecută cât am țipat?
– Nu prea e negociabil dacă mergem sau nu. E important, așa că o să ne ducem. Uite, după vaccin îți poți cumpăra ceva ce costă maxim 30 de lei. Ce vrei tu, ca să treacă mai ușor durerea. Ce zici?
– Ba 20. Să coste maxim 20 de lei. Altfel eu nu mă duc deloc.

😊 – Mamaaaa, Zmeu pute. Cred că trebuie să-i schimbi scutecul. Bleaaah.
– Iar? Abia i-am schimbat un scutec acum zece minute. Vin imediat, ai răbdare să termin de spălat vasele.
– Ar fi bine să-i dai mai puțină mâncare și apă altădată, ca să nu mai schimbi atâtea scutece.

😊 După ce M i-a cumpărat arc și săgeți inofensive cu ventuză, înainte să se apuce de tras, Iris îi zice serioasă lui tată-su:
– Neapărat să-l închizi pe Ozzy în țarc că nu vreau să-l omor.

😊 – Mama, ce-ai făcut cu desenele mele?
– Le-am pus în blocul tău de desen.
– Nu alea. Toate desenele mele.
– Cum toate?
– Pe care le-am desenat de când eram mică.
– Adică, toate, toate? Tot ce ai desenat tu până la aproape șase ani? 🤔
– Da.
– Păăăi… 👀
– Sper că nu le-ai aruncat.
– ……………
– Mama, le-ai aruncat? Am muncit mult la ele. 🤨
– Ăhm, nu, nu le-am aruncat, cum să le arunc? 👀
– Atunci unde sunt?
– Ăăă, le-am dus în pod. 😁
– Putem să mergem să le luăm acum?
– Nu, clar nu mergem acum. E ora de culcare, ne băgăm la somn.
– Atunci mâine dimineață. Abia aștept! Și tu?
– Aha. 👀🙈
………………..
Ziceți și voi un tatăl nostru pentru subsemnata, că-n pod n-am decât încălțămintea de iarnă.

😊 – Iris, vrei să mănânci fasole?
– Mm, nu știu.
– Hai că e gustoasă. Și Zmeu a mâncat.
Îi pun, halește. Plimbă mâncarea dintr-o partea a gurii în cealaltă și plescăie. Întreb:
– No, nu-i așa că-i bună?
Răspunde sec:
– E rezonabilă.

😊 Conversație la ceas de seară între frați:
– Zmeule, frumușelule!
– Ghe.
– Ești un drăgălaș.
– Ba-ba-bu-bu.
– Impostorule!
– Da.

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
Sa radem cu Iris VIII Sa radem cu Iris IX Sa radem cu Iris X

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.