Lipsă de direcție (și o săptămână fără Facebook)

S-ar zice că blogul e locul ăla în care îți lași bucăți din suflet, apoi oamenii vin și citesc ce ai pus tu frumos acolo. Și în cel mai bun caz îți spun “vai, cât de fain ai scris”, iar ție îți crește pipota cam cât casa poporului. Doar că, vedeți voi, din punctul meu de vedere, e cu schepsis.

Pe blog lași fix doar bucățile alea de suflet pe care vrei tu să le arăți lumii. Dacă decizi să scoți din sertar și părți mai puțin armonioase, atunci ai totuși posibilitatea să le îmbraci în haine de seară, să le machiezi și să le piepteni frumos. Să dea bine, cum ar veni. Că doar nu te citește nimeni dacă nu dă bine.

Așadar să cădem de acord că blogul poate să nu fie chiar relevant de multe ori. Blogul e un soi de monolog, nu un dialog. Uneori ce ai vrea tu să spui oamenilor pe blog, e demn de atenție doar pentru tine, nu și pentru ei. Oamenii vor altceva, iar tu poate nu ești dispus să dai fix ce așteaptă ei de la tine. Blogul nu e mereu chiar fair play, nici cu cei care citesc și nici cu cel care scrie.

Dosar de Mamă împlinește zilele astea cinci ani, iar mie nu-mi vine să scriu nici un articol aniversar, drept pentru care nici n-o s-o fac. De-a lungul acestor ani am tot primit feedback de la cititoare. Feedback bun. Totuși, în punctul ăsta, mi-e greu să cred că blogul o să mai existe și peste încă cinci ani. Cam asta simt în ultima perioadă. O lipsă de direcție și de sens. Una care n-are desigur legătură cu cititorii, ci cu mine. Eu sunt buba.

Nu mă alint, să știți. Adevărul e că am nevoie de o pauză. Nu doar de la blog, ci de la online în general. Punctual de la Facebook. Constat cu dezamăgire că petrec pe Facebook mai mult timp decât ar trebui. Timp pe care l-aș putea petrece mai productiv. Cu copiii, cu M, citind, scriind sau doar stând cu ochii în tavan. Mă plâng mereu că nu am timp pentru mine, însă dacă se ivesc cinci minute, observ că le pierd aiurea online, cu chestii inutile care nu-mi aduc nimic bun. Iar copiii mă văd mereu cu telefonul în mână, zic asta cu maximă rușine.

Așa că am hotărât să nu mai intru pe Facebook o săptămână. Mă bag la dezintoxicare, cum ar veni. Mă rup de subiecte care nu mă interesează, știri, oameni pe care nu-i cunosc și altele asemenea. Voi dezinstala aplicația de pe telefon în seara asta, înainte de culcare. Voi păstra messengerul pentru că acolo vede mama poze cu copiii.

Poate în cursul săptămânii viitoare, cu mai puține ocazii de distragere a atenției, îmi voi regăsi pofta de scris și voi ști ce să fac mai departe cu blogul. Poate nu. Rămâne de văzut.

Ne citim din nou de mâine într-o săptămână. Vă mai găsesc pe-aici, da? 😊

Dosar de Mamă e și pe Facebook

One comment

  1. Te îmbrățișez, draga mea Simona. Poate că blogul poate sa existe și fără Facebook sau poate că nu, tu o să știi. Poate că blogul are nevoie de un nou sens (acum.ma gândesc la ce a făcut Atena Boca cu grupurile La Primul Bebe), scrisul e o unealta și sper sa îți aducă bine și ție și să continue sa le facă bine și altora. Poți să vezi blogul și că o comunitate de oameni, vezi ce sensuri noi apar de aici. Te îmbrățișez și dacă ai chef, poate povestim într-o zi cu voce. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.