Se spune că e bine să vorbești despre fricile tale, să nu le ignori sau să-ți imaginezi că vor trece de la sine. Că asta ajută. Pe tine să te eliberezi, pe alții să înțeleagă că nu sunt singuri. Așadar asta voi face în continuare, voi vorbi despre ele.

Ieri a fost prima zi în care am avut puternica senzație că lumea se prăbușește. Senzația asta se numește frică.

Mi-e teamă de tot ce urmează, incertitudinea, așteptarea, faptul că n-am mai trecut niciodată prin așa ceva, pe toate le simt ca pe pumni în stomac.

Mi-e foarte teamă pentru părinții mei. Amândoi sunt în categoria cu risc, eu sunt departe de ei și nu i-am mai văzut din vara anului trecut. Mă simt vinovată că sora mea e nevoită deodată să se descurce singură și cu fetele ei și cu nevoile părinților noștri.

Mi-e teamă pentru socrul meu care e singur și în categoria cu risc. În mod obișnuit mergem lunar să îl vizităm, acum însă acest lucru nu mai e posibil.

Mi-e teamă să nu rămânem fără mâncare, deși poate teama asta e doar rămășiță comunistă nejustificată. N-am făcut mari provizii și mi-aș dori ca toată lumea să cumpere cumpătat, ca să ne ajungă alimentele tuturor.

Mi-e teamă, pentru că la serviciu, M are contact cu oameni ce vin din toată țara. Poartă mască, mănuși, se protejează cât de bine poate, însă riscul de contaminare există în continuare.

Mi-e teamă că ne-am putea îmbolnăvi. Unul din noi, sau chiar amândoi. Mi-e teamă că am putea muri și lăsa în urmă doi copii mici să crească fără mamă și tată. Pfu, gata, am spus-o!

Mi-e teamă pentru toți cunoscuții noștri.

Mi-e teamă pentru sora mea.

Mi-e teamă să nu se îmbolnăvească vreunul din copii în perioada asta, când spitalele au anulat până și operațiile care nu sunt urgente.

Mi-e teamă să nu rămână M fără serviciu și singurul nostru venit sigur să dispară de pe o zi pe alta.

Mi-e teamă să nu ni se termine economiile înainte să ieșim din carantină.

Mi-e teamă să nu avem în curând sute de morți în fiecare zi.

Mi-e teamă de cum boala asta nenorocită va schimba totul.

În tot vârtejul ăsta de emoții, marea bucurie rămâne faptul că AM o familie pentru care să mă îngrijorez, că am strâns rândurile, suntem împreună, că ne petrecem tot timpul unii cu ceilalți. Acum și aici. Orice altceva e acoperit de umbră.

Stay safe!

Dosar de Mamă e și pe Facebook