Amenințarea

Ați stat vreodată să-i urmăriți pe copii cum se ceartă între ei? Adică, așa, fără să vă băgați deloc în cearta lor, doar să vă sprijiniți bărbia între mâini și să-i priviți.

Eu găsesc fascinant felul în care se ciorovăiesc și mai apoi, cum se împacă. Pentru că, în realitate, foarte rar reușesc să rămână certați de-a dreptul, de cele mai multe ori împăcându-se mai repede decât te-ai aștepta. Ăsta e motivul pentru care de obicei prefer să nu mă bag în zarva lor .

Se joacă, țopăie, se fugăresc, până când, în cele din urmă, inevitabil, unul dintre ei se supără.

– Vreau și eu pe leagăn, dă-te jos.

– Nu, că abia m-am așezat.

– Dar vreau și eeeuuuu (insert smiorcăială).

– Nuuuu, așteaptă să termin eu.

– Dar eu vreau acum, nu mai târziu. Acum! Dă-te jos!

Și uite așa, cel puțin unul dintre ei începe să plângă, iar ceilalți vin fuga la el să se intereseze care e motivul. Curg lacrimi, muci și salivă, se hohotește de parcă ar fi avut loc o reală catastrofă, copiii își varsă supărarea, apoi când reușesc să se liniștească, urmează amenințătile. Aha, exact alea.

– Nu mai ești prietenul meu.

– Nu vreau să te mai văd niciodată.

– Te spun lu’ mama.

– Ești urât.

– Nu mai vorbesc cu tine niciodată.

– Pleacă de aici. Du-te acasă la tine.

Dar niciuna dintre propozițiile de mai sus, nu are forța celei mai temute dintre amenințări în rândul copiilor. Aia care le dă direct la glezne. Care îi sperie mai rău decât bau-bau.

– Nu te mai invit la ziua mea!

Ăsta e cel mai îngrozitor lucru cu care un copil îl poate speria pe altul. Nu contează că abia s-au cunoscut, că ziua celui care amenință e abia peste un an sau că celălalt copil oricum nu era pe lista invitaților.

“Nu te mai invit la ziua mea” e enunțul care îngheață zâmbetul de pe buzele copiilor.

Acum e rândul celui amenințat să plângă și să hohotească, în timp ce prietenul cu petrecerea zâmbește satisfăcut. Na, că i-a zis-o el. Nu-l mai cheamă la petrecere, să se învețe minte altădată să nu-l mai lase pe leagăn.

– Și nici tort n-o să mănânci, că n-o să te invit.

Aceeași dramă, alte smiorcăieli. Și-o țin tot așa, până când cel amenințat, vine cu replica:

– Nu vin la petrecerea ta, dar nici tu nu primești cadou de la mine.

Eh, de aici încolo, lucrurile pot merge în direcții diferite:

– Nici nu-mi trebe.

sau

– Am glumit, poți să vii la ziua mea.

În orice direcție ar lua-o certurile astea ale lor, jur că aș cumpăra și bilet la ele. Pentru că inevitabil, copiii se împacă întotdeauna. Iar asta chiar merită privit. Măcar de am învăța și noi adulții să facem la fel.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Foto: Pixabay