Odă trupului meu|

Corpul unei femei suferă transformări considerabile în timpul sarcinii. Nici al meu nu a scapat de ele. Însă în timp ce eram însărcinată, percepeam toate aceste modificări cu mândrie. Apoi, imediat după naștere, peste corpul meu s-a așternut durerea, de parcă ar fi fost acoperit cu o pătură țepoasă de lână aspră.

Deși trupul nu funcționa la capacitate maximă, era nevoit să se îndoaie, să se aplece, să ridice un bebeluș de patru kg și să-l pună la sân. Perioada de după naștere e una vulnerabilă, din multe puncte de vedere. Dintre toate, partea fizică e cea mai vizibilă.

Primul duș pe care l-am făcut la întoarcerea din spital, m-a ținut minute bune blocată în fața oglinzii. Era prima dată după naștere când îmi vedeam tot corpul dezgolit. Priveliștea lui m-a zdruncinat. Din oglindă mă privea vulnerabilitatea însăși.

Tăietura cu ațele, umflătura din jurul ei, pielea atârnând în partea stângă a burții, abdomenul încă umflat, sânii cu sfârcurile dureroase. Corpul meu arăta ca după o bătălie. Însă era una din care ieșise victorios.

M-am privit minute în șir, cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Nu-mi plângeam de milă, nici pentru că încă mă durea. Am plâns pentru că asta aveam nevoie să fac. Pentru că am reușit împreună cu trupul meu să coacem și să aducem viață pe lume. Că acest lucru a lăsat urme vizibile.

E uimitor ce poate face corpul unei femei. E miraculos cum creează încă un trup, îl naște și-apoi cum îl hrănește. Cred că atunci, în baie, imediat după naștere, am fost pentru prima dată în viață conștientă de privilegiul de a fi femeie, recunoascătoare cu adevărat de a fi avut șansa să trăiesc experiențele acestea incomparabile cu orice altceva.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay.com

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.