O să plâng, mama!

Au venit bunicii, ceea ce înseamnă că acum pot pleca liniștită să nasc oricând, deși aș prefera ca Zmeu să stea la locul lui până vineri când e programată cezariană.

De dimineață i-am spus lui Iris că săptămâna asta se naște frate-său, adică peste câteva zile mama merge la spital, așa cum i-am tot explicat până acum. S-a crispat imediat, iar eu am simțit că mor puțin. Aș fi preferat cumva să nu se întâmple în weekend, ca să meargă la grădiniță și să nu aibă vreme să-mi remarce lipsa măcar jumătate de zi.

– De ce nu naști acasă?
_ Pentru că e necesar să fiu operată, iar asta nu o poate face decât un doctor, într-un spital.
– Dar de ce nu poate să vină doctorul la noi acasă?
– Pentru că aici nu avem sală de operație.
– Te poate opera în camera mea.
– Puiule, spitalul e singurul loc unde o să fiu în siguranță când voi naște, iar asta nu e deloc negociabil.
– Nu vreau să pleci. Nu vreau să stau nici cu bunicii, nici cu tata. O să-mi fie foarte dor de tine și n-o să pot nici dormi, nici să mă joc. Ce să fac eu fără tine?
– Irisule, voi sta în spital doar trei zile. O să mă poți vizita și putem vorbi la telefon când și cât vrei tu. Între timp tu o să te distrezi cu bunicii și cu tata. Puteți merge să mâncați prăjitură la cofetărie într-o zi, în alta să mâncați înghețată, în a treia poți face gogoși cu bunica. Poți merge cu tata la cinema și în parc. Sunt o grămadă de lucruri de făcut. Și-apoi imediat ce eu și Zmeu ne vom simți mai bine, vom veni acasă.
– Și o să aibă tălpițe mici?
– Mici de tot, ca de păpușă.
– Și un nas mic?
– Mic ca un bob de mazăre.
– Și o să-l pot pupa.
– Cum să nu. O să-l umplem de pupici.
– Și pe nas și pe tălpițe.
– Da.
– Noi două o să fim echipa fetelor și tata cu Zmeu echipa băieților?
– Exact.
– Și el o să fie mai drăguț decât mine.
– Du-te tu, el o să fie foarte norocos pentru că o să semene cu tine, din cauza asta o să fie drăguț. La fel de drăguț ca tine.

– Nu vreau să pleci.
– Nu plec, puiule. N-o să plec niciodată de lângă tine. Mă duc doar să-l nasc pe fratele tău.
– O să plâng.
– E în regulă și dacă plângi, o să te ia tata în brațe și-o să te strângă acolo până o să te liniștești.

Ce să vă zic, mintea mea e în două locuri acum. Concentrată pe nesiguranța lui Iris pe de-o parte și nerăbdătoare cu gândul la băiețelul pe care urmează să-l aduc pe lume peste câteva zile. Însă în tot vârtejul asta, nu pot decât să mă gândesc cât de norocoasă sunt. Pentru că acum câțiva ani nu m-aș fi văzut în punctul ăsta, mamă a doi copii. Știu toată teoria aia care zice să nu-mi aranjez viața în jurul copiilor, însă, come on, pentru mine nu există alt mod de a fi de când am devenit mama. Pur și simplu nu există.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.