Salată de cous cous cu legume

Poate are legătură cu faptul că-s (încă) gravidă, dar de câteva zile tot asta mănânc. Nu contează că am halit și la prânz, mie mi se face poftă de salata asta iar la cină. Așa că nu mă împotrivesc deloc și o pregătesc din nou. E genul de mâncare perfectă pentru mine, căci îmi place foarte tare ceva ce se prepară rapid și cu minim efort. Așa că m-am gândit să împărtășesc “rețeta” cu voi, poate că v-ați săturat de salată clasică și vreți să încercați ceva nou.

La o cană de cous cous, am folosit o cană jumătate de apă fiartă, cantități peste care am scăpat puțină sare, apoi le-am acoperit cu un capac. Le-am lăsat așa aproximativ șapte minute, apoi am amestecat ușor cous cous-ul cu o furculița.

Am tăiat câteva roșii, o bucată de castravete, niște dovlecel făcut pe grill și le-am amestecat cu câteva linguri de cous cous. Am potrivit gustul cu ulei de măsline, lămâie, sare și piper. Și voila, asta-i tot! Altădată am adăugat piept de curcan făcut la grill, ridichi, o legătură de pătrunjel și doua fire de ceapă verde, combinațiile evident că pot fi nenumărate, în funcție de gustul fiecăruia.

E proaspătă, gustoasă, sățioasă și cel mai important, e ra-pi-dă 🙂
Voi ce mai gătiți?

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.