Îmi amintesc când sora mea era însărcinată cu primul ei copil și venea în fiecare zi la cafeneaua la care eu lucram pe atunci, ca să-mi aducă prânzul. Avea nevoie să facă mișcare, eu aveam nevoie să mănânc, și uite-așa, în fiecare zi o așteptam să vină. Îmbrăcată în salopetă albastră de blugi, cu burta rotundă și cu prânzul meu în rucsac. Era iarnă și mergea încet, cu grijă, atentă să nu alunece pe gheață. Îmi aduc perfect aminte duioșia care mă cuprindea când o vedeam sosind, cum mă uitam lung după ea când pleca. Îmi amintesc și cum am intrat în panică atunci când a născut, cum fumam țigară după țigară cu tata în fața spitalului, îmi amintesc de sora mea obosită, cu bebelușul în brațe.
Și n-am simțit candoarea asta doar pentru ea, ci și pentru alte femei însărcinate, de-a lungul vremii. Unele care erau la primul copil, altele la al doilea sau al treilea, unele care se îngrășaseră, altele care rămăseseră subțirele, femei pe care le cunoșteam sau pe care le vedeam pentru prima dată.
Azi am realizat că la rândul meu, stârnesc sentimente asemănătoare în alte femei. Le văd cum mă privesc zâmbind, cum ochii le poposec pe rotunjimea burții mele, le simt grija în întrebările pe care mi le pun:
– Cât mai aveți?
– Băiețel sau fetiță?
– De-acum e mai greu, pe final, așa-i?
În tonul lor simt nostalgia, dorul, complicitatea. Și–mi dau seama cât de specială este legătura asta dintre femei. Doar noi avem șansa să purtăm copii și să le dăm naștere. Doar noi știm prin ce trece o altă femeie însărcinată, câtă iubire și ingrijoarare simte laolaltă. Știm cum arată vulnerabilitatea după naștere, iar dacă nu știm, atunci o bănuim. Nu cred că o femeie trebuie să fi născut musai ca să nutrească sentimentele de care vă zic pentru o femeie însărcinată. Cred că pur și simplu se întâmplă.
Și-atunci simți că ai un milion de surori pe lumea asta, că aparții unui club exclusivist, că ești printre oamenii tăi și că te poți baza pe ei.
Dosar de Mamă 