Am încheiat și început anul cu o viroză înfiorătoare. Hai mă, ce poate fi atât de înfiorător la o viroză, ai putea să mă întrebi? Iar eu ți-aș răspunde că o viroză ce durează trei săptămâni, care vine cu tuse lătrătoare și muci în toate culorile curcubeului, nopți cu treziri la fiecare jumătate de oră, cu copil morocănos și suferind, cu un toping de gravidă care ar avea nevoie de odihnă și care n-are voie să ia medicamente, formează un scenariu destul de înfiorător.

Ciudat la viroza asta a fost faptul că simptomele nu se ameliorau pe măsură ce zilele treceau, iar în timpul nopții ajungeau la proporții dramatice. Niciodată n-am avut nici eu și nici Iris atâtea tone de muci, iar vocile noastre ajunseseră să se întreacă în cele mai lungi și epuizante accese de tuse. Medicul ne-a zis că e doar o viroză și că plămânii lui Iris sunt ok (asta era teama mea majoră, câțiva copii din grupa ei fiind diagnosticați cu pneumonie) că avem nevoie de lichide, vitamina C și multă răbdare.

Așa că am plecat spre bunici, la Ciuc, deși am behăit amândouă tot drumul și ne-am întrecut în suflat nasurile. Nopțile care au urmat au fost pline de treziri, de plânsete și jelanii teribile, de înecat cu muci și tuse care nu ne-au lăsat să închidem ochii mai deloc. Așa că dimineața de Crăciun ne-a prins iar la medic, îngrijorați că poate totuși, copilul nostru făcuse pneumonie.

Medicul n-a fost foarte încântat de vizita noastră, probabil că nu-i foarte fain să fii de gardă în așa zi specială, așa că ne-a apostrofat că nu ne-am educat copila să colaboreze la consultul medical, că prea urlă și nu stă locului, apoi a făcut o glumiță despre cum mă compătimește că mai sunt și cu burta la gură în condițiile date.

Am înghițit în sec și mi-am activat imediat partea din creier capabilă să ignore așa mârlănie, apoi am încercat să o liniștesc pe Iris, care oricum nu e fan vizită la medic și care după aproape două săptămâni de nopți nedormite nu era în cea mai bună pasă. Totul în timp ce tușea până se îneca, iar doctorul îi asculta plămânii, aruncându-mi priviri pline de reproș.

Oricum, asta a fost toată consultația, medicul nu i s-a uitat în gât, n-a pipăit ganglioni, n-a întrebat de starea ei generală, însă a fost foarte generos cu rețeta de antibiotic când a auzit că Iris are muci verzi. Am plecat de acolo cu un nod în gât, ușor umilită și frustrată de purtarea medicului, de modul în care interactionase cu noi, însă mulțumită că viroza încă era doar o viroză și nu evoluase către altceva mai serios.

Îmi asum că nu i-am administrat lui Iris antibioticul prescris, mai ales că mucii verzi sunt prezenți la fiecare răceală de-a ei mai seriosă.

Cam așa au arătat sărbătorile noastre anul acesta, însă alegem să vedem partea plină a paharului. Acum, după trei săptămâni de dans cu viroza asta, începem să ne simțim ceva mai bine. Și am apucat să petrecem trei zile cu bunicii și verișoarele, am avut parte de ninsoare si zapadă , iar eu m-am îndopat cu sarmalele făcute de mama. 🙂

Iar vouă va urăm un an nou sănătos în primul rând și în rest să fie exact așa cum vi-l doriți!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook