Mi-e dor de sarmalele mamei mele, pentru că evident, sunt cele mai bune din lume. Nu au nici un ingredient secret, mama nu pune în ele decât fix ce se pune în mod obișnuit, totuși nu mai sunt altele ca ale ei. Pentru că sunt făcute de ea, de mama mea.
La dorul ăsta de care vă zic, se mai adaugă și o poftă teribilă de gravidă, ca să fie treaba bună. Bine, bine, o să ziceți, dar de ce nu pui tu mâna fain frumos să–ți faci singură? Iar eu o să va răspund că oricât mă străduiesc, nu pot împacheta sarmalele alea, care parcă vor musai să–mi facă în ciuda și se desfac de fiecare dată.
Când a fost mama ultima dată în vizită, a vrut să–mi facă și să mi le congeleze, însă eu, căpoasă, am refuzat. Că nu, că abia am mâncat, că nu vreau s-o pun la treabă. Și cine ziceți voi că stă acum și visează la sarmalele alea acum? Ba am cumpărat chiar și sarmale gata făcute, însă nu mi-au plăcut.
Așa că imaginați–vă cam în ce fel mi s-au înmuiat genunchii aseară, când cumnata mi-a apărut la ușă cu un bol plin de sarmale, pe care le făcuse special pentru mine.

De dimineață le-am așezat frumos în crock pot și am setat oala minune la opt ore pe slow, pentru că ne plac gătite în felul asta. Le-am adăugat o sticlă de suc de roșii de grădina și-acum mă uit la ceas. Hai opt ore, hai odată.
Hai că abia aștept să fac și-o mămăligă lângă sarmalele alea din care să iasă aburi.

Ceea ce vă doresc și vouă! Și sarmalele, dar și cumnata! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Credit foto: Carte de Retete