Descurajare. Revoltă. Furie. Lacrimi. Scârbă. Toate-mi umflă pieptul și ochii, zilele astea, când drepturile de liberă exprimare sunt gazate și inundate deopotrivă. Mă dezgustă că pentru un loc de muncă respectabil, trebuie să prezint un cazier fără pată, în timp ce la cârma țării stau fără rușine penali. Simt multe. Însă refuz să simt neputință. Refuz să mă descotorosesc de țara mea.

Nu-s declarații siropoase astea pe care le fac eu aici. Pur și simplu, în România mea nu există doar penali, hoți, curve, maneliști și scandalagii. Sunt mulți din–ăștia, dar nu doar din ei e formată țara mea. Mă dor urechile și sufletul când aud tineri  care declara că nu vor să mai aibă nimic de-a face cu țara asta. Eu cred că lucrurile se pot schimba, chiar cred asta. Însă e nevoie ca noi, restul, să ne implicăm. Puțin sau mult, fiecare cât și cum poate. Pentru că schimbările încep cu lucrurile mici.

Cu mersul la vot.
Cu aruncatul mizeriei la gunoi, nu pe stradă.
Cu “bună ziua“, “mulțumesc“, “te rog”, “cu plăcere“.
Cu respect pentru semenii tăi.
Cu respectarea legii.
Atunci când nu dai și nu primești șpagă.
Atunci când nu doar te plângi, ci încerci să schimbi ceva.
Atunci când dai zăpada din fața casei sau a blocului.
Cu respectarea opiniei celui de lângă tine, chiar dacă nu ești de acord cu ea.
Când îți respecți bătrânii.
Când donezi sânge.
Când treci strada doar pe trecerea de pietoni.
Când reciclezi.
Când nu intri cu mașina pe plajă.
Când nu rupi florile.
Când faci muncă voluntară.
Când ajuți, fără să aștepți ceva în schimb.
Când în autobuz, cedezi locul tău unei gravide.
Când nu parchezi în locul persoanelor cu dizabilități.
Când nu te bagi în față, la orice coadă ai aștepta.
Când nu-ți bați copilul.
Când donezi.
Când ești civilizat în trafic.
Când nu dai muzică la maxim în toiul nopții, pentru că–ți pasă de vecini.
Când fumezi doar în locurile în care fumatul e permis.
Când nu scuipi coji de semințe pe unde-apuci.
Când la serviciu îți faci treaba pentru care ai fost angajat.
Când îți plătești impozitele.
Când din scaunul tău de funcționar public, nu-l umilești pe cetățean.
Când nu faci grătar în loc interzis.
Când nu construiești fără autorizație.
Când în trafic respecți motociclistii și bicicliștii.
Când nu faci petrecere de nuntă între blocuri.

Iar lista asta e deschisă la completări, dacă vreți, pentru că-s mult mai multe lucruri mici pe care le putem noi face, întru schimbare. Sunt conștientă că e un proces lung, de durata, însă al naibii să fiu dacă o să zic sau o să cred vreodată că nu se poate. Eu nu simt neputință. Nu cred că România e o cauză pierdută, pentru că aici încă sunt atât de mulți oameni faini. Și nu-s doar în bula mea, îi văd peste tot. La un moment dat, oamenii ăștia care schimbă lucruri mici în bulele lor, vor deveni majoritatea. Nu știu când, nu știu nici dacă eu o să mai trăiesc atunci, însă cred cu tărie în asta. În schimbare, în pus umărul ca ea să se întâmple.

“Dosar de Mama” e si pe Facebook