Au venit ai mei în vizită. Adică mama și tata pentru mine, bunica și bunicu pentru Iris. Nu vă mai zic cum pocnește pipota-n mine de mulțumire că suntem împreună, toți grămadă, mă gândesc că asta e de la sine înțeles.

Lucrez cu laptopul în brațe. Mă uit în dreapta și o zăresc pe mama la bucătărie. Toacă ceva, iar casa miroase a mâncare bună, făcută cu mâna ei. Tata e în curte, meșterește iar la ceva. Ba repară grătarul, ba rupe buruiana, își găsește mereu ceva de lucru când vine la noi, n-are stare.

Iris și verișoara ei aleargă într–una, se joacă de-a v-ați ascunselea. Una numără, cealaltă ascunde prințesele, apoi cea care a numărat trebuie să le găsească. Iris se încurcă mereu, ea ascunde și tot ea vrea să găsească jucăriile, dar verișoară–sa nu se supără deloc.

Mama îmi  dă să gust mâncare cu o lingură, vrea să-mi dau cu părerea dacă mai trebuie să pună sare sau nu. Îmi dă așa, ca la bebeluși. Fix așa cum îi mai dau și eu lui Iris câteodată.

Suntem așa, ca într-un cerc, remarc. Eu mă uit la mama ca la Sfântul Duh, iar Iris se uită tot așa la mine. Eu mă uit la mama pentru o privire aprobatoare, Iris se uită la mine la fel.

Vremea asta ploioasă nu place multora, însă pentru mine e perfectă. Nu-mi pare deloc rău că suntem închiși în casă și curte, aș sta așa, împreună cu ai mei până la marginea timpului. Să mă tot uit în dreapta și s-o văd pe mama, iar tata să–și facă de lucru în curte. Să mă uit pe geam cum îl mângâie pe Ozzy pe cap, fără ca el să știe că-l privesc. Să tot fie casa plină de râsete și joacă de copii. Ceea ce vă doresc și vouă! 🙂

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook