Am văzut cartea la bibliotecă și mi-am amintit că am auzit doar lucruri bune despre ea, așa că am împrumutat-o fără să clipesc. Încă de când mi-am aruncat ochii pe copertă, am știut că nu va fi o lectură comodă sau ușoară. Că între paginile ei, cartea ascundea multă durere. Căci asta e, o carte care doare. Pagină după pagină, rând după rând.

Personajele principale ale cărții sunt Mariam  și Laila, două femei afgane, ale căror vieți ajung să se împletească la un moment dat.

Mariam este o “harami”, un copil din flori, care împreună cu mama ei, trăiește izolată  într-o colibă din chirpici, într-un luminiș, departe de ochii oamenilor. Mama fetei e acră și crudă, reamintindu-i mereu că e doar un bastard și reproșându-i constant sacrificiile pe care e nevoită să le facă pentru ea.

” – Ești o harami mică și prostovană. Cu asta m-am ales după câte-am îndurat. Cu o harami mică și prostovană, care–mi face praf amintirile de familie”.

Jalil, tatăl lui Mariam, e un bărbat important, a cărui reputație nu trebuie știrbită de prezența unui copil din flori. El le vizitează pe cele două, mamă și fiică, iar Mariam îl adoră. Îl așteaptă să vină în fiecare săptămână, punând în așteptarea aceasta, toată dragostea, speranța și iubirea de care e capabilă copila. Jalil o iubește la rândul lui pe Mariam, însă dă dovadă de lașitate când fata vine într-o zi pe nepusă masă în casa lui și în loc să o primească, o lasă să doarmă la poartă.

Împrejurările tragice care urmează, o aduc pe Mariam în Kabul, măritată la cincisprezece ani cu Rasheed, un cizmar în vârstă. După ce devine limpede că Mariam nu poate concepe copii, viața ei lângă Rasheed devine un calvar.

“Nu îi venea ușor să suporte felul în care îi vorbea, cuvintele de ocară, bătaia de joc, insultele, faptul că trecea pe lângă ea ca pe lângă o pisică. Dar, după patru ani de căsătorie, lui Miriam îi era clar câte poate suporta o femeie atunci când îi este frică. Și lui Mariam îi era frică. Trăia cu frică de toanele lui; să nu îi sară țandăra, să nu transforme – așa cum făcea ori de câte ori avea ocazia – orice conversație, chiar și cea mai neînsemnată, într-un scandal care uneori culmina cu lovituri cu pumnii, palmele și picioarele; uneori încerca să o împace cu  niște scuze servite la beție, alteori nu.”

Laila, al doilea personaj principal, ne este prezentată că fiind opusul lui Miriam. Ea crește în Kabul, într-o famile care nu-i îngrădește libertatea. Prietenul ei cel mai bun și totodată iubirea vieții ei este Tariq, băiatul din vecini, care are un singur picior. Datorită situației politice delicate din Afganistan, familia lui Tariq decide să fugă, iar Laila rămâne în urmă,  însărcinată și singură, după ce familia ei moare ca urmare a unui bombardament. Astfel, forțată de împrejurări, Laila devine cea de-a doua soție a lui Rasheed.

Acesta este momentul în care cele două personaje principale ale cărții, Mariam și Laila, se întâlnesc și își încep călătoria, amândouă ca soții ale lui Rasheed, bătrânul si crudul cizmar.

“Când se întâlneau așa, atmosfera se tensiona, devenea apăsătoare. Fata își strângea poalele fustei, bolborosea niște scuze și se făcea nevăzută, dar Mariam tot apuca să arunce o privire piezișă și să surprindă o îmbujorare. Uneori simțea mirosul lui Rasheed pe ea. Mirosul de transpirație, tutun și pofte carnale ale lui Rasheed pe pielea fetei.”

Deși la început Mariam e deranjată de prezența celei de-a doua soții, între femei se înfiripă o relație specială, care culmină cu sacrificiul suprem. Cartea e și o călătorie prin istoria recentă a Afganistanului, autorul descriind scene teribile, greu de imaginat. Nu este o lectură ușoară, cartea lasă cicatrici în mintea cititorului și seamănă tristețe în sufletul acestuia, deși finalul e întrucâtva pozitiv.  O recomand, convinsă că după ce vom fi dat și ultima pagină, vom înțelege mai multe despre iubire, viață și sacrificu.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook