Eu sunt mama. Adultul responsabil cu hrănitul, spălatul, ștersul mucilor și alte activități la fel de amuzante. Eu știu cu o singură atingere dacă are febră, cu o singură privire dacă e supărată, cu o singură îmbrățișare pot să o liniștesc și cu un singur pupic pot face durerea să treacă. Tot eu sunt persoana care se face că n-aude când Iris cere ceva fără să spună “te rog”, cea care o obligă să se spele pe mâini, care o mai și ceartă și care nu-i dă dulciuri.

El e tata. Adultul responsabil cu urcatul copilei pe umeri, apoi ridicatul ei până sus de tot, până ea atinge tavanul cu degetele mici.

 E responsabil cu tăvălitul pe covor, cu gâdilatul și cu ceva ce seamănă foarte tare a lupte greco-romane.
El a învățat-o să se dea pe trotinetă.

El e persoana care îi citește copilei, ca să mă lase pe mine să lucrez.


El îi lipește jucăriile când  se strică. Tot el coase paginile cărților când ele se rup.
El îi laudă frumusețea când face piruete în rochița preferată.

El bea oricâte porții de ceai invizibil îi oferă Iris din ceșcuța Frozen și exclamă încântat că a fost cel mai bun ceai din lume.

La noi acasă, tata e cel căruia Iris îi perie părul.

El o lasă să se urce pe motocicletă și să-i învârtă oglinzile.


El se urcă cu ea pe cea mai înaltă platformă din parc și stă acolo cu ea până când se cere jos.
El e mereu răbdător și calm cu ea. El are grijă de noi amândouă, din umbră, chiar dacă de multe ori nu-l vede nimeni, uneori nici măcar eu. El are riduri mai multe în jurul ochilor de când e părinte. Pe el l-aș alege din nou și din nou și din nou să-i fie ei tată. Și mie bărbat! Te iubim, tată de Iris!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook