Se mişcă în somn până când ajunge lângă mine. Îmi cuprinde gâtul cu braţul şi îşi pune genunchiul peste piciorul meu. Nasul mic îi e lipit de obrazul meu. Încet de tot, îi dau la o parte o şuviţă de păr care îi acoperă ochii. Mă uit la ea şi mă minunez iar cât de frumoasă este. Îi cunosc chipul pe de rost. Doamne, spun în gând, îţi mulţumesc că ne-ai dat-o nouă, că ne-ai ales pe noi s-o primim.

Deschide ochii şi mă întreabă:
– Mama, e dimineaţă?
– Da, e dimineaţă.
– Azi e sfâişit de săptămâna? Nu meig ia gădiniţă?
– Azi stăm acasă amândouă.

Zâmbetul îi sapă imediat gropiţe drăgălaşe în obraji. Îi ating fruntea. Pe timpul nopţii a avut febră. Acum e bine. Se lasă moale în braţele mele şi-mi spune:
– Mama, mă bucui să te cunosc.
Eu râd, râde şi ea. Îi aşez buclele cu clame mici şi o îmbrac încet, savurând momentul ăsta de apropiere, apoi o întreb:
– Ce vrei să mănânci?
– Cătite, zice pe nerăsuflate. Cu banane şi mieie.
– Îţi face mama cele mai bune clătite.
– Din iume?
– Din univers, nu din lume.

Amestecă ea aluatul şi îl întinde pe toată masa.
– Mama, te supei?
– Dacă ştergi după ce termini, nu, nu mă supăr.
Curăţă cu neîndemânare până când masa arată mai rău decât la început.
– Mama, e bine aşa? Am cuiăţat bine?
– E perfect, mie aproape că nu mi-ai mai lăsat nimic de făcut.

Curând, toată casa miroase a clătite şi vanilie. Cafeaua mea e pe foc. Întorc clătita groasă în tigaie, în timp ce doi ochi mici şi pofticioşi îmi urmăresc fiecare mişcare.
– Mama, e gata?
– Imediat, Irisule.
– O să tai cătiteie pătate?
– Dacă vrei ţi le dai în formă de pătrat, da.
– Viau.

Îi pun bucăţelele în castronel şi mă uit la ea cum înfulecă. Îmi torn cafeaua în cană şi adaug lapte. Acum casa miroase şi mai frumos. A cafea şi clătite. A mine şi a Iris. Ies din casă şi Ozzy mi se freacă de picioare până când aproape mă dărâma. Îl mângâi pe cap şi pe grumaz, apoi îi dau şi lui să mănânce, iar el îmi linge mâna cu recunoştinţă.

Bună dimineaţa, viaţa e frumoasă!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook