Încă sunt pe baricade, sugar free, aşa cum am promis. N-am mai scris despre asta pentru că am fost prinsă cu grădiniţa lui Iris, sau cu altele. Însă de cuvânt m-am ţinut. Nici măcar alaltăseară, când M mânca o îngheţată de ciocolată ce mirosea aşa de bine a cacao şi a dulce, n-am cedat. Am mirosit puţin cutia goală după ce a terminat, e drept.

Aşa cum am mai zis, cea mai mare provocare nu e să nu mănânc dulciuri, ci să găsesc produse alimentare care să nu conţină zahăr sau îndulcitori. Produse care nu prea există. M zice că exagerez, că trebuia să mă limitez la a nu mânca dulciuri şi atât.

Însă mie provocarea asta îmi face bine, pentru că îmi pune limitele la încercare. Îmi activează si întreţine stăpânirea de sine. Ultima dată când am încercat ceva atât de greu, a fost atunci când m-am lăsat de fumat. Desigur că atunci a fost mult, mult mai greu. Însă nici acum nu e uşor. Mănânc legume şi fructe. Mâncare gătită cu mâinile mele. Pofta de dulce mi-o sting cu banane. De altceva nu mă ating.

De la începutul provocării am spus că de ziua lui Iris, care a fost pe 8 septembrie, voi mânca tort. Cu o zi înainte, am copt patru feluri de fursecuri. Cu lămâie, scorţişoară, cocos şi şofran cu stafide. Bucătăria noastră mirosea ca la Crăciun, dacă închideam ochii aproape că simţeam miros de iarnă. N-am gustat nici măcar un firicel de fursec, însă a fost al naibii de greu. Apoi a venit ziua cu pricina, i-am cântat “la mulţi ani” lui Iris, ea a suflat în lumânări şi i-am tăiat tortul.

La momentul acela trecuse o săptămâna fără zahăr, iar eu aşteptam bucata aia de tort ca un copil. Surpriza a venit din faptul că nu m-a satisfăcut foarte tare, nici măcar n-am putut să-mi termin felia, şi nu pentru că tortul n-ar fi fost gustos. Din cauza asta cred că m-aş descurca vreme îndelungată să nu mănânc dulciuri, sau aş putea foarte bine să mă limitez la un dulce pe săptămână.

Dar n-aş putea să scot zahărul din alimentaţie aşa drastic, cum o fac acum pentru #SeptembrieFărăZahăr. Pentru că sosul meu favorit îl conţine, pentru că brânza care îmi place îl conţine, şi tot aşa. E foarte greu să-l elimini cu totul din alimentaţie, însă nu atât de greu să limitezi consumul de dulciuri. Provocarea asta e un wake up call, căci eu chiar nu eram conştientă de prezenţa zahărului în viaţa noastră. Acum sunt mai atentă la ce cumpăr, citesc cu mai mult atenţie etichetele. Chestie pe care plănuiesc s-o fac şi după ce luna asta se va încheia.

În rest, numai de bine. #SeptembrieFărăZahăr continuă!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook