Pe măsură ce ne apropiem de toneta cu îngheţată, Iris face paşi mai deşi şi mai repezi. I-am promis că după ce facem cumpărăturile, ne oprim să mâncăm îngheţată împreună. Adolescenta din spatele tonetei are păr lung şi ochelari cu rame groase. Iris se uită la ea şi bate din gene. Fata îi zâmbeşte.

– Mama, viau îngheţată ioz.
– Aia roz e cu căpşuni, Irisule. Data trecută ţi–ai luat cu căpşuni şi ai mâncat mai mult din a mea decât din a ta.
– Viau ioz.
– Bine, eu o să–mi iau portocalie.
– Cu ţe e poitocaiie?
– E cu mango.
– Eu nu viau poitocaiie. Viau ioz.

Adolescenta se distrează privindu-ne şi aşteaptă răbdătoare să ne decidem. E frumuşică. Îmi imaginez că e Zâna Îngheţatei, care stă aici pe strada pietonală, unde, cu îngheţata ei colorată, răcoreşte la ceas de seară plimbarea celor care au ieşit din case. Cu îngheţatele în mâna, ne aşezăm pe bordura unui magazin. Ne sprijinim spatele de vitrina în care, manechinele de plastic poartă rochii frumoase, brodate cu motive tradiţionale secuieşti.

Iris strânge bine cornetul în mâna dreaptă şi priveşte cu încântare la globul cel roz şi dulce. Zambetul îi sapă gropiţe în obraji. Linge, iar îngheţata lasă urme lipicioase pe nasul ei mic. Mormăie de plăcere. Îmi vine s-o pup, dar n-o deranjez. Simt însă, cum mi se umezesc ochii şi clipesc repede.

– Mama, a ta e bună? mă întreabă ea, sugerându–mi indirect că ar cam mânca şi din îngheţata mea.
– E bună, da. A ta cum e?
– Mmmm, e taie bună îngheţata ioz. Viau şi poitocaiie.
Îi întind cornetul, iar ea muşcă din desertul rece. Răcoarea îngheţatei muşcate o face să se scuture puţin. Se uită cu interes deosebit la îngheţata mea. Apoi aruncă priviri şi către a ei. Nu se poate hotărî care e mai bună. Linge puţin din cea roz, cu ochii la cea portocalie.

O întreb:
– Mai vrei de la mine?
– Da, vine rapid răspunsul.
Îi întind cornetul ca să lingă, însă ea mi-l ia din mâna. Cu câte o îngheţată în fiecare mână, râde în gura mare, şi eu mă gândesc a nu ştiu câtă oară cum iar m-a învăţat copila asta că e nevoie de foarte puţin că să fii fericit.

– Dacă vrei, putem să facem schimb.
– Nu viau.
– Atunci trebuie să–mi dai înapoi îngheţata mea.
– E bună îngheţata ta.
– Dacă–ţi place atât de tare, poţi să–ţi iei şi tu la fel data viitoare. Acum însă trebuie să–mi înapoiezi cornetul meu.

Nu mi l-ar da înapoi, însă ştie că n-o s-o las să mănânce amândouă îngheţatele. Aşa că socoteşte rapid ce să facă şi linge pe rând din amândouă, cât de repede poate, înainte să i-o iau din mâna pe cea portocalie. Bărbia, gura şi nasul îi sunt parcă pictate şi miros a căpşuni şi mango.

Stăm sprijinite de vitrina cu rochii frumoase şi mâncăm îngheţată. Eu şi copila mea. E seară. Familii cu copii se plimbă prin faţa ochilor noştri. Copiii se aleargă, ţipă, se plimbă cu biciclete şi trotinete. Îndrăgostiţii se pupă fără ruşine, în drumul mare. De la terasa de alături simt miros de cafea proaspăt măcinată şi aud murmur de conversaţii. Îmi trag corpul mai aproape de Iris, până când piciorul meu îl atinge pe al ei.

Pe partea cealaltă a străzii, o fetiţă trage un căţel în lesă. E încă pui, e lăţos şi nu vrea nicicum să înainteze. Se propteşte pe labele din faţă si trage capul în spate. Fetiţa e nedumerită. Încearcă să-l tragă, dar căţelul priveşte în spate şi scheaună. Iris linge din îngheţată şi se uită la cei doi.

Fetiţă priveşte jenată în jur, însă în afară de mine şi Iris, nimeni nu vede scena cu căţelul. Îi întâlnesc privirea şi îi zâmbesc. Ea întoarce capul. Căţelul încă refuză să înainteze. Fetiţa se aşează în genunchi, se apleacă spre lăţos, şi–şi pune braţele în jurul lui. Îl îmbrăţişează şi îi şopteşte ceva în urechea bleagă, apoi îl pupă direct pe bot. Mă gândesc că e cea mai adorabilă scenă pe care am văzut-o în ultima vreme.

Iris îşi termină îngheţata , eu scot un şerveţel şi şterg urmele colorate de pe faţa ei. Îmi spune:
– A fost bună îngheţata ta.
– A mea?
– Da.
– Dar a ta n-a fost la fel de bună?
– Nu.
– Ah, păi atunci data viitoate îţi iei şi tu de mango.
– Nu, îmi iau tot ioz.
– Păi nu ziceai că a mea a fost mai bună?
– Îmi iau ioz şi o mănânc şi pe a ta.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook