Sâmbăta asta care tocmai a trecut, am participat la conferinţele susţinute de Laura Markham şi organizate de Totul despre Mame. Încă de la început, am fost plăcut surprinsă să găsesc acolo o adunare impresionantă de mame, unele singure, altele cu copii de mână, purtaţi sau în cărucioare, câteva chiar gravide. Încă mai mişcată am fost să văd acolo şi tătici.
Mă bucur foarte, foarte tare să văd că există interes şi deschidere din partea părinţilor de a participa la genul ăsta de evenimente. Este o dovadă incontestabilă că suntem preocupaţi să creştem copii sănătoşi emoţional înainte de toate, că încercăm să facem lucrurile mai bine şi cu mai multă implicare. Iar asta e de-a dreptul minunat!

Prin ochii mei, Laura Markham s-a văzut ca o femeie caldă, zâmbitoare şi foarte echilibrată, o femeie pe care aş fi tot ascultat-o, că tare bine le mai zicea. A răspuns relaxată la întrebări, a încurajat înţelegătoare acolo unde mamelor le tremurau vocile de emoţie sau nesiguranţă şi ne-a asigurat pe toţi cei prezenţi că dacă suntem acolo, atunci cu certitudine suntem nişte părinţi implicaţi, interesaţi să vadă lucrurile şi din persectiva copiilor.

Cuvintele pe care eu le-am auzit cel mai des sâmbătă au fost: conectare şi calm. Poate că au fost altele rostite mai mult, însă mie astea mi-au sunat în urechi mai tot timpul. Calm şi conectare.
Poate pentru că nu sunt tocmai o persoană calmă, pentru că trebuie să trag de multe ori aer în piept ca să mă liniştesc atunci când simt că explodez, şi pentru că nu cred că-s cea mai grozavă la partea cu conectarea. Cel puţin nu la toate capitolele ei.

Dar nu vă îngrijoraţi, dacă sunteţi şi voi în situaţia mea. Laura Markham zice că ţie ca părinte nu-ţi cere nimeni să fii perfect, că niciodată nu e prea târziu că să începem să fim părinţi mai buni. Niciodată!

Ce am învăţat de la Laura Markham:

Părinţeala nu e un set de strategii pe care să le urmăm şi care să ne garanteze copii cooperanţi.
Ca să îi ajutăm pe copiii noştri, e necesar să le permitem să dea frâu liber emoţiilor, să nu le refuzăm niciodată lacrimile. Chiar dacă motivele pentru care plâng pot părea absurde, adevăratele răni care le declanşează suferinţă poţi fi altele (o zi grea la şcoală/ grădiniţă, poate învăţătoarea a ridicat tonul la ei, poate un coleg i-a împins). Indiferent de motive, important e să le dăm voie să-şi plângă lacrimile. Să-i ţinem în braţe şi să-i înţelegem. Când noi le acceptăm emoţiile, copiii învaţă şi ei la rândul lor să le accepte.

Să nu etichetăm un copil ca fiind rău pentru că plânge şi să nu facem greşeala de a presupunem că el îşi poate controla emoţiile. De multe ori nici noi reuşim să facem asta, aşadar de ce am avea o asemenea pretenţie de la un copil?

Laura Markham nu contestă că cei mici au darul de a ne scoate din minţi. E de acord că aceştia au o capacitate deosebită să ne apese butoanele cele mai sensibile. Diferenţa o face modul în care reacţionăm când aceste butoane  ne sunt apăsate.
Nimeni nu merită să se ţipe la el/ ea, indiferent de circumstanţe. În acelaşi timp, Laura ne îndemnă să ne imaginăm cu ar arată o lume în care nimeni n-ar ţipa.
– Ţipatul distruge relaţia cu copilul.
– Ţipatul îţi poate afecta sănătatea.
– Dacă susţii că nu te ascultă decât atunci când începi să ţipi, atunci înseamnă că l-ai antrenat să reacţioneze doar la ţipete.
– Ca să te abţii de la ţipat, muscă-ţi limba. La propriu, muscă-ţi-o, înfige-ţi dinţii în ea.
– Insultele verbale sunt un atac la adresa copilului. Acestea scad stima de sine şi îi învaţă pe copii să se aştepte ca cei din jur să-i trateze rău.

Nu acţiona niciodată atunci când eşti furios.
– Ca să îţi poţi regla emoţiile, e necesar să înţelegi ce simţi.
– Reglandu-ţi emoţiile, îţi ajuţi copilul.
– Autoreglarea îmi permite să am tot felul de emoţii, dar să aleg să nu acţionez în baza acestora.
– Nu lua niciodată personal faptul că copilul tău are un tantrum sau nu se poartă conform aşteptărilor tale. Când o iei personal, te simţi atacat. Copilul tău nu te atacă, zău n-o face!
– Când simţi că te ia valul, repetă-ţi o mantră (sunt furioasă, nu e o urgenţă, e doar furie, sunt doar furioasă) sau (e doar un copil, e firesc să se comporte astfel, e doar un copil).
– De fiecare dată când reuşeşti să te calmezi, îţi ajuţi copilul, acesta învaţă de la tine cum să facă acelaşi lucru.
– Siguranţa copilului tău este cea mai importantă. Când copiii nu se simt în siguranţă, atunci apare momentul în care nu se comportă bine.
– Ca să se simtă în siguranţă, copiii au nevoie să te conectezi cu ei.
– Prin îndrumare emoţională ajutăm copiii să se autoregleze.
– Când copiii sunt supăraţi: calmează-te, oferă sentimentul de siguranţă, acceptă perspectiva copilului, arată empatie pentru emoţiile lui.
– Când copiii refuză să coopereze, problema este adesea încărcătură emoţională.

Cum învaţă copiii să se liniştească singuri?
– Când liniştim un bebeluş, acesta secretă substanţe neurochimice de liniştire. Cu cât sunt secretate mai des aceste substanţe, cu atât se vor dezvolta mai mulţi neuroreceptori.
– Copiii învaţă să se liniştească singuri atunci când sunt liniştiţi de către noi. Copilul nu învaţă să se liniştească dacă e lăsat să plângă singur, ajunge să se simtă copleşit de trăirea puternică şi îşi reprimă emoţiile.

Cum îşi dezvoltă copilul autodisciplină?
– Copilul alege să coopereze, deşi nu agreează limita. Copilul renunţă la ceva ce îşi doreşte pentru ceva ce îşi doreşte mai mult (relaţia cu părintele). Aceasta este autodisciplină. Copilul îşi consolidează autodisciplina de fiecare dată când i se cere să respecte o limită.

De ce sunt copiii neascultători?
– Le este teamă, se simt răniţi, neputincioşi sau frustraţi.
– Doresc ceva şi nu le pasă dacă părintele spune “nu” deoarece nu sunt conectaţi cu aceştia.

Am mai aflat si alte lucruri importante:

– Calitatea timpului petrecut împreună este foarte importantă, dar contează la cel de mult şi cantitatea.
– Când un copil loveşte, o face pentru că îi este teamă.
– Conectarea ta cu copilul tău, e motivaţia pe care acesta o are ca să se comporte bine.
– Faptul că te calmezi şi te conectezi la copil îi arată acestuia cât de mult contează el pentru tine.
– În timpul conectării, permite-i copilului să conducă.
– Râsul reduce stresul, risipeşte anxietatea, fă-l să râdă.
– Jucaţi-vă împreună (cucu – bau, de-a v-aţi ascunselea, de-a calul, bătăi cu perne, de-a prinselea)
– Când e supărat sau plânge, nu-i face morală, nu-i explica nimic atunci. Aşteaptă până se calmează. Până vă calmaţi amândoi.
– Nu-l învinovăţi sau ruşina.
– Emoţiile trebuiesc simţite, apoi vindecate.
– Ţine-l în braţe când plânge, de când e bebeluş. Chiar dacă nu poţi face plânsul să înceteze, copilul se bucură că e ţinut în braţe, se simte validat.
– Când copilul face ceva ce tu nu îţi doreşti, atunci încerci să-l controlezi şi e posibil să nu mai simţi compasiune pentru el.Când încerci să-l cotrolezi, ajungi să-l ameninţi, iar copilul îşi pierde respectul pentru tine.
– Copiii agresaţi fizic au un IQ redus, creierul acestora e mereu într-o stare de alertă, simţindu-se ameninţat în permanentă. Agresivitatea acestor copii creşte.

Încă îmi sună în urechi cele două cuvinte. Calm şi conectare. Pentru că nu pot face una fără cealaltă. Nu mă pot conecta la copilul tmeu dacă nu sunt calmă. Nu-mi pot ajuta copilul dacă nu mă conectez la el. Stă în puterea mea ca adult şi mai ales ca părinte, să învăţ să mă calmez. E nevoie de exerciţiu, e fix ca un muşchi ce trebuie antrenat. Pot să mă antrenez să stau calmă atunci când copilul meu mă provoacă. E datoria mea s-o fac. Scopul meu e să îmi învăţ copilul să aibă inteligenţă emoţională şi să se autoregleze, ca să se poată bucură de o viaţă sănătoasă.

Cu asta am plecat de acolo. Sper să vă ajute şi pe voi. Ţineţi minte cele două cuvinte.
Calm! Conectare!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook