– Mama, vau ţeva bun.
– Ce să-ţi dau puiule, ceva bun?
– Ţeva bun bun şi gustos.

Ştiu ce vrea, dar îmi place jocul ăsta. Ea îmi zâmbeşte de parcă mi-ar cere luna de pe cer.
– Şi zici că vrei, aşa-i?
– Da, să dea mama ţeva taie bun.

Mă ia de mână şi mă conduce la frigider. Trage de uşă şi mârâie puţin că nu reuşeşte s-o deschidă.
– Mama azută pe Iis, să dea un adei ioşu.
– Ardei vrei? întreb eu pe ton nevinovat.
– Da, mama să dea lu Iis un adei maie maie şi mai maie.

Scot un ardei kapia din frigider.
– Daaaaaaa, exclamă în timp ce spăl ardeiul. Ţopăie lângă mine şi arată ca un căţel mic ce dă din coadă, în timp ce aşteaptă.
Îi întind jumătate de ardei, iar ea o înşfacă de parcă n-ar fi mâncat nimic toată ziua. Îşi înfige dinţii mici în carnea tare a ardeiului şi muşcă cu poftă. Priveşte atentă la bucata rămasă în mână, întorcând-o pe toate părţile şi studiind-o cu grijă.

Muşcă din nou, iar din leguma proaspătă sar stropi care îi înroşesc buzele şi jumătate de faţă. Mestecă cu gura deschisă, plescăind cu plăcere. Mormăie cu satisfacţie după ce înghite. Muşcă din nou şi ardeiul crănţăne între măselele ei. Mă gândesc cât de enervant ar fi dacă un adult ar mânca aşa şi cât de drăguţ e când o face un copil.
– Tu Irisule, e bun?
– Mhmm, răspunde cu gura plină. Mai vau.

Jur ca m-aş uita la ea aşa, până mâine.
No bun, acum mă duc să-mi fac o salată şi eu, că mi-a făcut o poftă copila…

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook