De puţină vreme a început să se joace şi singură. Fingers crossed, scuip în sân, bat în lemn, sper s-o ţină noul obicei. Le vorbeşte păpuşilor, ea întreabă şi apoi tot ea răspunde, le explică de ce trebuie să fie duse la medic, de ce trebuie să mănânce legume, plimbă maşina de gunoi şi tractorul prin cameră, construieşte cu lego sau colorează. Sin-gu-ră!

Şi ce dacă pentru timp scurt, petru mine faptul că în sfârşit se joacă şi singură, chiar dacă doar câte puţin, e motiv de dansat dansul bucuriei. Mă bucur nespus că îşi foloseşte imaginaţia, unde mai pui că acum primesc şi eu câte o pauză mică.

La ultima vizită pe care am făcut-o la bibliotecă, Iris şi-a ales Cartea Junglei şi Dumbo, prima cucerind-o de-a dreptul. Cartea are ilustraţii foarte faine şi colorate, iar Iris le priveşte lung minute în şir, în timp ce eu îi citesc, apoi pune întrebări multe pe măsură ce dăm paginile. De ce Mowgli plânge în coş? De ce îl salvează Bagheera şi-l duce la lupi? De ce e îmbrăcat numai în chiloţi, nu-i e frig? De ce doarme în copac? De ce nu e fetiţă?

Îi place atât de tare cartea încât nu mai vrea să fie strigată Iris, ci Mowgli.
– Mowgli via o banană.
– Mowgli face pişu.
– Mowgli meige în paic.

Nu ne deranjează deloc, deja a mai fost ba Elsa, ba Albă că Zăpada , ba Mica Sirenă. De data asta însă, diferenţa e că ne-a inclus şi pe noi în scenariu. Eu nu mai sunt mama ci Bagheera, iar M nu mai e tata, ci Baloo. Dacă are nevoie de ceva, aşa ne strigă.
– Baghiia s-o ia pe Mowgli în baţe.
– Baiu se joacă cu Mowgli cu mingea.

E drept că e haioasă, mai ales când se încurcă uneori şi zice mama, apoi se corectează imediat şi-mi spune Bagheera. După vreo două zile în care n-am mai fost mama, ci o felină neagră, m-am întrebat de ce ne-a desemnat ea rolurile în felul ăsta, ca mai apoi să înţeleg că probabil ne asociază cu respectivele personaje.

E chiar destul de logic dacă mă gândesc la asta. Baloo e ursul plin de voie bună, cu care Mowgli se joacă şi se tăvăleşte pe jos, e mare şi puternic, iar băieţelul găseşte mereu distracţie în braţele lui, Baloo îl lasă să facă tot ce doreşte, iar Bagheera e cea grijulie şi responsabilă care se gândeşte şi la pericole, care îl păzeşte de şarpele Kaa şi de tigrul Sheer-Khan. Puţin plictisitoare Bagheera asta dacă mă gândesc bine, mai ales că vrea să facă lucrul corect şi să-l trimită pe Mowgli înapoi în sat ca să trăiască printre semenii săi, iar el nu vrea, că doar e mai distractiv în junglă.

Hmm, oare aşa ne vede copila sau am luat-o eu pe arătură?
Acum recunosc că mi-e uşor teamă să îi citesc şi Dumbo 🙂

Sursa foto aici
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook