Îmi amintesc că era iarnă, iar eu, înfofolită bine, cu ghiozdanul pătrat şi greu în spate, mă îndreptam spre şcoală. Eram mică şi slăbuţă pentru vârsta mea, cea mai mică din clasă chiar. Clasa întâi.

Pentru că acolo era un derdeluş lung, cu gheaţă lucioasă care mă tenta teribil, am decis să merg pe altă stradă decât cea obişnuită. N-am apucat să intru bine pe străduţă că m-am trezit înconjurată de trei băieţi mai mari. Mi-au tras ghiozdanul din spate şi mi l-au aruncat în zăpadă. Apoi râzând, au început să mă împingă de la unul la altul. Nu-mi amintesc ce spuneau, nici măcar dacă vorbeau în timp ce unul din ei încerca să îmi pună piedică şi să mă dărâme la pământ.
Nu-mi amintesc nici măcar dacă am încercat să mă apăr sau nu.

Îmi amintesc doar ţiuitul prelung pe care îl auzeam în urechi. Ştiam cumva că nu-mi vor face nimic, nu erau cu mult mai mari decât mine, voiau doar să mă trântească în zăpadă, să–mi îngroape ghiozdanul şi să se distreze că nu reuşeam să mă mai ridic.

Am făcut cale întoarsă şi m-am întors acasă. Tata, tu mi–ai deschis uşa. Nu ştiu de ce erai acasă la ora aia, de obicei lucrai dimineaţă. Ştiu însă că plângeam cu suspine şi sughiţuri încercând să–ţi povestesc ce se întâmplase. Eram speriată şi plănuiam să nu mai merg niciodată la şcoală, să nu mai ies niciodată din casă.

Ai aşteptat să mă liniştesc şi mi–ai propus să mergem împreună la şcoală, pe strada unde băieţii mă speriaseră. M-ai luat de mână, mi–ai vorbit cald şi calm, apoi te–ai oprit cu mine puţin în capătul străzii când mi–ai simţit ezitarea.
Fără să te grăbeşti şi fără să mă grăbeşti.

Ai vorbit cu mine până am ajuns la şcoală şi odată ajunşi acolo, mi–aş fi dorit să te ţin de mână mai departe, toată ziua. Dar tu m-ai îndemnat să intru, asigurându–mă că voi fi în regulă, că nimic rău nu se va mai întâmpla.

Acum trec rar pe stradă cu pricina, însă îmi amintesc des de întâmplarea asta. Şi niciodată nu simt frica de atunci când mă împingeau băieţii în zăpadă. Închid ochii însă şi simt cum mâna ta se închide în jurul mâinii mele mici, cum toată frica se risipeşte şi cum eu sunt iar în siguranţă.
La mulţi ani, tata!

Dosar de Mama e si pe Facebook