Gravida trebuie răsfăţată

belly

De ce? Pentru că face cel mai măreţ şi magic lucru cu putinţă. Dă viaţă. Procreează. Perpetuează specia. Asigură continuitatea vieţii omului pe pământ.

Pentru că îşi oferă corpul drept casă şi scut unei alte fiinţe.
Pentru că izbucneşte în lacrimi când îi aude pentru prima dată bătăile inimii.
Pentru că aşteaptă fiecare ecografie cu sufletul la gură, aşteaptă să audă câţi centimetri, câte grame şi ce sex are copilul.

Pentru că îşi ţine respiraţia până când îi spune doctorul că totul decurge ca la carte şi că nu sunt motive de îngrijorare.
Pentru că plânge din senin.
Pentru că se îngraşă.

Pentru că i se umflă gleznele.
Pentru că trebuie să facă pipi tot timpul.
Pentru că i se face frică. Dacă nu e la primul copil pentru că ştie ce-o aşteaptă, iar dacă e la primul, pentru că nu ştie ce urmează.

Pentru că în ea bat două inimi.
Pentru că are nevoie de ajutor să-şi lege şireturile.
Pentru că nu mai poate dormi pe burtă.

Pentru că are grijă ce mănâncă şi bea.
Pentru că acum se uită de două ori înainte să treacă strada.
Pentru că merge legănat ca o raţă.

Pentru că îşi mângâie burta tot timpul, chiar şi atunci când nu-şi dă seama că o face. Pentru că visează şi plănuieşte cum îi va fi noua viaţă, cea de mama.
Pentru că lăcrimează când ţine în palme o pereche de şosete minuscule.

Trebuie răsfăţată pentru teama pe care-o simte. De necunoscut, de nesiguranţă, de neprevăzut.
Pentru că e atât de frumoasă! Pentru că acum îşi apreciază mama mai mult.

Răsfaţ-o cu un masaj al tălpilor sau al spatelui. Fă-i multe fotografii cu burta, o să le privească tot restul vieţii. Răsfăţ-o şi când exagerează. Scoate-o la plimbare, spune-i că e frumoasă! Găteşte-i felul ei preferat. Ascult-o când vorbeşte şi linişteşte-o când se sperie.
Răsfaţ-o, răsfaţ-o, răsfaţ-o, caci in corpul ei se intâmplă ceva magic!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.
Sursa foto aici

Linişte

dsc_0010-2

Stăm într-un oraş mic, liniştit şi curat, unde traficul nu reprezintă o problemă, vremea e frumoasă aproape tot anul, rata criminalităţii este foarte scăzută, unde fiecare îşi vede de ale lui, ce mai, un loc potrivit pentru crescut copii. Ca compenseze limitările pe care automat le impune un orăşel de dimensiunile celui în care trăim, la o distanţă nesemnificativă se află un oraş important din ţară.

Putem fugi acolo oricând ni se face dor de agitaţie. Treaba e nu prea ni se face, am ales orăşelul ăsta tocmai pentru linişte. Vara, când se întunecă, auzi greierii cântând sub cerul plin de stele, iar dimineaţa îţi bei cafeaua în miros de iarbă proaspăt tunsă. În linişte, v-am mai spus?

Ei da, aşa era până când în faţa casei noastre, într-o zi au apărut nişte muncitori şi un excavator. Care când au plecat de la faţa locului au lăsat o ditamai groapa şi un munte înalt de pământ lângă ea. Şoc şi groază, se apucaseră oamenii de construit casă, iar viitoarea noastră vecină îmi făcea veselă cu mâna de fiecare dată când vedea prin curte.
În curând au mai apărut un tractor, o basculantă şi fiare înalte s-au arătat timide din ditamai groapa de care ziceam.

Nu v-am spus Iris e absolut îngrozită de zgomote puternice, aşa-i? Atât de tare o sperie încât la doi ani şi două luni încă nu pot da cu aspiratorul decât dacă iese M cu ea din casă. Aşa toate maşinile care brusc făceau parte din viaţa noastră n-au făcut decât sape şi mai adânc în teama asta. Toată vara Iris a dormit doar treizeci de minute la somnul de prânz din cauza zgomotului. După care se trezea irascibilă şi smiorcăită pentru , mama ei de treabă, nu reuşea se odihnească.

Viitoarea vecină îmi făcea în continuare cu mâna de fiecare dată când vedea, însă n-am vorbit una cu cealaltă niciodată.

Apoi praful, doamne cât praf, pe ferestre, în casă, în nas, praf peste tot. E noiembrie, acum oamenii muncesc la acoperiş, îl fac din lemn. Adică taie scândură cu flexul şi apoi bat cuie în ea cu ciocanele. Multe le-am zis eu în gând lunile astea muncitorilor care bocăne la câţiva metri de casa mea şi nu-mi lasă copilul doarmă. Căci culmea, uneori nici nu-s aici dimineaţă, dar imediat ce-o pun pe Iris în pătuţ, brusc începe ciocănitul şi bârâitul, de parcă mi-ar face mie în ciudă.
Şi atunci mormăi în barbă despre lucruri pe care n-ar fi deloc frumos le scriu aici, dar asigur le mormăi, când mi se face şi mie dor de liniştea noastră pierdută.

Zilele trecute eram în curte cu Iris, ea se juca cu nisip, eu întindeam rufele proaspăt spălate, când m-am trezit cu viitoarea vecină la gard. Tot aşa veselă, şi tot făcândumi cu mâna.

Bună ziua. ştiţi sunt conştientă de cât zgomot facem şi îmi pare foarte rău se întâmplă asta. Mereu gândesc aveţi copil mic şi va deranjăm şi frământ din cauza asta.

Zâmbea timid şi totuşi părea realmente sinceră şi timorată, iar eu m-am înmuiat imediat. I-am spus înţeleg nu se poate construi o casă în şoaptă şi nu trebuie se frământe din cauza asta. Şi ştii ce? Nici măcar n-am minţit. deranjează, chiar foarte tare de multe ori, însă oamenii trebuie şi construiască o casă chiar dacă e un copil în vecini, right?

Îmi face în continuare cu mâna în fiecare zi viitoarea mea vecină, zâmbeşte şimi face cu mâna. Ceea ce va doresc şi vouă. Vecina veselă, adică, nu casa în construcţie!

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

Afinele

dsc_0005

Cu degetele mititele, adună una câte una afinele din castronul galben, mestecându-le apoi simandicos. Se strâmbă şi ţuguie buzele cu un plescăit când nimereşte un fruct mai acru. Ia mai multe afine în pumn. Îşi duce mâna la gură , desface pumnul şi dă drumul afinelor, acoperindu-şi apoi toată faţa cu palma, nu cadă niciuna. Apoi îşi linge arătătorul şi degetul mijlociu cu o concentrare spectaculoasă.

E atâta drăgălăşenie în gesturile astea neîndemânatice, atâta nevinovăţie şi frumuseţe mi dau lacrimile.

Înţelege îndată o urmăresc, se uită fix în ochii mei o vreme, apoi zâmbeşte luminos.
Bunăăăă, îmi spune, lungind ultima literă. Ţe faţi?
uit la tine cum îţi îndeşi afinele alea în gură şi gândesc cât de drăguţă eşti şi cât de tare te iubesc.
Da, aprobă.
Păi da, te iubesc foarte tare.
Mama iubeşte pe Iis foate taie.

Nu-i articol în care povestesc ceva. Vreau doar las asta aici, ca n-o uit.
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

Cum iubesc bunicii noştri

15057782_1337943442905677_508226771_n

Înainte s-o am pe Iris, mă întrebam mereu cum o fi să ai copil, ce sentimente or copleşi o mamă de fiecare dată când îşi vede pruncul. Îmi imaginam, fireşte, că mamele poartă iubire de nedescris omuleţilor şi că au mereu sufletul plin cu raze de soare şi miros de zmeură, dar eram sigură că-mi scapă ceva, că totuşi, cumva era ceva peste puterile mele de a înţelege.

Azi nu mă mai întreb, pentru că acum ştiu şi eu. Şi da, zâmbesc când scriu asta, zâmbesc pentru că ştiu. Ştiu că mă uit la zulufii ei blonzi şi deodată mi se face cald din cap până-n picioare, că simt fizic înţepături mici peste tot de parcă m-aş fi curentat.
Dar nu despre asta voiam să vă spun.

Voiam să vă spun că la fel mă întreb şi când vine vorba de bunici. De cei ai căror copii, au de-acum la rândul lor copiii lor şi la câtă iubire s-o găsi în sufletul acestora. La cum parcă întineresc când îi văd şi cum nu le-ar mai da drumul din braţe. La cum li se umezesc ochii când îşi plimbă degetele zbârcite pe netezimea obrajilor de copil. Ştiu sigur că şi aici îmi scapă ceva, că eu nu pot înţelege pe deplin iubirea asta aşa cum o simt ei, însă sunt recunoscătoare, şi-i mulţumesc universului că Iris are parte de ea.

Am fost la bunici acum vreo două sau trei săptămâni, la părinţii lui M. După zbenguială, Iris a dormit, acoperită de păturica cu care bunica îl învelea pe M, atunci când el era mititel (da, bunica a păstrat-o, la fel cum a păstrat şi linguriţa cu care îl hrănea, pe care acum o foloseşte Iris).

Zilele trecute, sora lui M a fost la rândul ei în vizită la bunici, de unde mi-a trimis poza de mai sus. După două sau trei săptămâni, bunicii tot nu s-au îndurat să ridice păturica de pe pat, ci păstrează aranjamentul fix aşa cum l-a lăsat Iris după ce s-a trezit. Aranjament pe care îl admiră în fiecare zi, iar şi iar.

Aşa că vă provoc, spuneţi-mi voi dacă ştiţi o declaraţie de dragoste mai frumoasă? Ştiţi? Aşa-i că nu?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Poop & pup

potty

doare ochiu’ când văd. doare de-mi vine mi pun patch d-ăla de pirat, nu mai văd deloc.

Fată, poop, vorbim”
“ Pooooop eu pe el de băiat frumos”
“Poop fetele, cochetele”
“Ne vedem mâine, te pooop”

Bre, pisi! I’ve got some shitty news for you!

Pisi, of tu pisi, tu nu pupi pe nimeni când zici “poop”. Hai ţi explic de ce, tu pisi.
Când vrea facă numărul doi la oliţă, fiicămea zice “mama, Iis faţe pupu”. Zice face pupu, pisi, ştii de ce? Pentru sii nu-i place deloc cum sună caca, aşa am învăţat-o zică pupu, care vine de la poo, măi pisi.

Şi zău nu pupici face când se aşează pe oliţă. Ghici pisi, ghici ce face fiicămea acolo? Ei, păi vezi pisi?
Hai, te pup fată.

Sursa foto aici
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook