Mă uit în stânga. Un căluţ verde stă răsturnat şi abandonat lângă nişte cuburi colorate. Mă uit în dreapta. Animalele de lemn din ferma lui Iris sunt împrăştiate pe covor, lângă ceva roşu ce pare a fi coajă de măr scuipată.
Boris ursul, are pe-o ureche căciula lui M, iar Iris aleargă în cerc cu chiloţii mei pe cap.

Hainele uscate, împăturite şi aşezate frumos într-un turn în urmă cu cinci minute, stau dezolate pe podea, într-o grămadă pestriţă. Îmi tremură bărbia şi îmi dau lacrimile.
Creioanele colorate sunt înşirate unele lângă canapea, altele s-au alăturat deja pieselor lego şi celor de puzzle care locuiesc sub canapea.
Fereastra mare din living e decorată cu artă abstractă, lucrată cu un marker permanent negru, de un artist necunoscut.

În cănile de plastic cu care se joacă Iris, găsesc pământ din ghiveciul cu flori. Pe pereţi, acelaşi artist necunoscut a testat toate culorile din trusă, trasând dungi şi cercuri pe suprafeţe întinse.
În bucătărie, chiuveta e plină cu vase, iar gresia cu magneţii de pe frigider. Sub scaunul lui Iris, găsesc bucăţi uscate de fasole verde şi ceva ce ar putea fi dovleac sau cartof dulce. Inspir adânc.

Acum copila încearcă să se încalţe cu cizmele lui tată-su, iar chiloţii mei încă îi decorează căpuşorul. E veselă şi se distrează, îşi târâie picioarele încălţate cu cizmele mari printre jucăriile împrăştiate în camera, apoi mă strigă asigurându-se c-o văd.

Aşa arată viaţa şi casa mea! Cunosc mame care au unul sau mai mulţi copii şi în acelaşi timp, casele lor arată ca în reviste. Nu ştiu zău cum reuşesc.

Aţi putea crede că poate eu nu fac mai nimic toată ziua dacă declar că aşa îmi arată casa, însă v-aţi înşela. Mă gândeam la un moment dat că totuşi problema e la mine, ori prea o las pe fiică-mea să ridice casa cu fundul în sus, ori n-am nici un talent în a-mi organiza timpul în aşa fel încât să termin ce am de muncit, să gătesc, să strâng tot ce e împrăştiat, să mă joc cu Iris, să întind şi să strâng haine, să fac curăţenie şi să scot copila în parc.

Am înţeles mai apoi că nu le pot face pe toate, că sunt una singură şi că am limitele mele. Că dacă mă supăr obsesiv pe faptul că nu apuc să fac curăţenie lună niciodată, atunci ajung să mă simt învinsă, neputincioasă, bună de nimic.

Aşa că încerc să nu mai pun presiune pe mine şi să le fac pe rând, când, cum şi dacă se poate. Azi gătesc pentru două zile, mâine fac curăţenie la baie, poimâine poate în dormitorul lui Iris, în altă zi în sufragerie. Evident că în felul ăsta niciodată nu e curăţenie în toată casa, dar zău că nici nu plânge nimeni din cauza asta. Îmi dau seama că de fapt eram singura care se învinovăţea şi încerca să cureţe zăpada cu lopata în timp ce încă ningea.

So, I decided not to give too many fucks anymore. Da, casa mi-e dezordonată, uneori fiică-mea scuipă mâncarea din gură exact unde are chef, iar alteori covorul miroase a pipi. Nu pot controla tot ce se întâmplă şi nici nu mai vreau asta.

Viaţa e dezordonată uneori, aia e, acum respiră adânc şi treci mai departe!

Sursa foto aici
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook