Una din cărţile ei preferate e cea cu maşini, mijloace de transport terestre, aeriene şi utilaje.
Răsfoieşte paginile de carton cu degetele ei mici şi curioase şi le enumără mândră : pimpiri (maşina de pompieri), cacouu (tractorul), muşuma (maşina), bichişa (bicicleta), copotu (elicopterul) şi preferata ei, guno (maşina de gunoi). Oricât întoarcem paginile, mereu  revenim la maşina de gunoi pe care Iris o găseşte fascinantă. Poate pentru că o poate vedea şi în realitate o dată pe săptămână.

Aşa că, în fiecare marţi dimineaţă, când vine maşina să ne golească tomberonul, noi stăm ca două panseluţe în geam, cu gurile până la urechi. Iris tropăie de încântare şi strigă “guno, guno”, fuge la carte, o deschide şi se uită ba la cea desenată, ba la cea reală. Culmea e că maşinile arată exact la fel.

Gunoierii ne caută din priviri, ştiu deja că îi aşteptăm. Şi ei râd cu gura până la urechi când o văd pe Iris cum ţopăie pe canapea şi îi arată cu degetul . Ne fac cu mâna, iar Iris se ruşinează uşor şi îşi lasă capul pe-o parte. Ei se ascund pe după tomberon şi fac cucu bau cu ea. Iris râde şi strigă şi ea “baaaau”. Toate astea se petrec cu un geam mare şi un gard metalic între noi, de-o parte eu cu copila, de cealaltă parte un domn cu părul alb, probabil bunic şi unul mai tinerel, poate tată la rândul lui.

Maşina se îndreaptă spre următoarea casă, însă noi rămânem la geam, ştim că la întoarcere se opreşte din nou. Nu ne înşeală aşteptările nici de data asta, şoferul încetineşte, cei doi gunoieri se mai strâmbă puţin la Iris, îi fac cu mâna şi apoi îşi văd de drum.
Buza de jos a copilei tremură puţin, spune şoptit “guno,guno” şi face pa cu mâna.

Îmi pare excelent că sunt oameni care se opresc din treaba lor, chiar şi dacă doar pentru o clipă, ca să pună un zâmbet pe chipul unui copil. Ăsta se ne fie scopul, în fiecare marţi şi orice altă zi.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Sursa foto: www.popsugar.com