Unii oameni fac exerciţii de dimineaţă. Unii fizice, alţii de vorbire. Fiică-mea face parte din a doua categorie. Câteodată, se trezeşte odată cu cocoşii şi strigă câte un cucuuuuu prelung, pe care apoi îl repetă de câteva ori, să fie sigură că s-au trezit şi vecinii.

Recunosc, nu-s încântată deloc să mă trezesc cu noaptea în cap, să observ cu privirea mijită că afară abia se crapă de ziua, iar odorul are deja chef de joacă şi povestit. Îi aduc o grămăjoară de jucării în pătuţ, bea puţină apă, o pup cu foc şi mă bag la loc în pat.

În mod obişnuit, mai pot moţăi cel puţin încă un sfert de ceas în timp ce ea se joacă. Patul mi-e lipit de pătuţul ei, aşadar sunt fix lângă ea, e în siguranţă, pot să închid ochii liniştită, nu se poate caţără afară din el (încă).

Pun capul pe pernă, ochii mi se închid imediat.
“Mama, mama, mama, mama, mama, mama, mama”
Încet încet, înţeleg că nu visez. Mă uit la ceas să văd cât am dormit. Trei minute. Privesc în sus şi văd dinţi, ea e aplecată asupra mea şi râde cu toată gura, încântată acum că nu mai dorm.

“Mama mac mac, mac mac, mac mac, mac mac, mac mac”
Mă frec la ochii care mă ustură, îmi pare că trebuie să depun un efort prea mare ca să-i ţin deschişi.
“Mac, mac, mac, mac” insistă copila.
Îmi amintesc să o asigur că am auzit ce-a zis, altfel nu se opreşte şi repetă acelaşi cuvânt la nesfarşit.
“Mac, mac face raţa, Iris, ai dreptate”
De supărare că n-am fost atentă, Iris aruncă raţa de plastic pe podea. Se enervează imediat că n-o mai are în mâna şi acum ţipă cu braţul întins “Mac mac, mac mac, mac mac”.

Cobor din pat, mă târâi până la raţă, în timp ce odorul ţopăie des, o ridic şi i-o dau. Mă îndrept spre pat, când Iris aruncă raţa din nou. Bodogăn  în gând ceva despre nopţi nedormite şi cocoşi buni de tăiat şi băgat la cuptor, în timp ce ridic iar raţa.

Mă aşez în fund pe pat, cu coatele pe genunchi şi capul între mâini. Ochii mă ustură în continuare. Stau aşa nemişcată, poate se aşează şi îşi continuă joaca. Se face linişte. Simt cum îmi alunecă faţa printre palme şi deschid ochii, dar nu mă mişc.
“Afa, afa, afa, afa, afa, afa”
Răspund şoptit “Girafa e acolo pe perete, aşa e”.

Se aşează şi ia păpuşa în braţe. Număr în gând: unu, doi, trei, patru, cinci..
“Cucuşa, cucuşa, cucuşa, cucuşa, cucuşa”. Îmi întinde păpuşa.
“I-a căzut căciula?”
“Cucuşa, cucuşa”.
Aşez fesul păpuşii pe capul chel şi mă ridic. Mă clatin uşor, apoi mă întind până îmi trosnesc oasele, mi-e clar că n-o sa mai dorm.

“Mama chintă, chintă, chintă, chintă”
“Ce vrei să-ţi cânt puiule?”
“Chintă ahaha, ahaha, ahaha”

Şi uite aşa într-un dormitor cu girafe pe pereţi, într-un orăşel liniştit, cu noaptea-n cap, o mama cu ochii umflati, cântă Boroboaţă în timp ce copila îngână şi ea refrenul “ahaha, ahaha”

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

Credit foto: www.babycentre.co.uk