“Nenea” e cuvântul pe care îl foloseşte ca să definească zgomotul sau diferite obiecte care produc zgomot mai puternic. Dacă vecinu lgăureşte pereţii, e “nenea”, dacă prin faţa casei trece un tractor e “nenea”, dacă maşina de spălat e în funcţiune, hop-aşa, tot “nenea” e responsabil.
Asociază cuvântul cu zgomotul, pentru că mamă-sa i-a explicat atunci când vecinul s-a apucat de agăţat tablouri la ora 21 pe peretele comun, că e doar nenea din vecini, care face puţină gălăgie aşa târziu, pentru că el n-are copii şi nu ştie cât de tare se sperie unul mic. Aşa că, chiar şi la auzul unui ciocan, copilul concluzionează că e “nenea”.
Nu e o copilă fricoasă, e mai degrabă curioasă în mod firesc de tot ce o înconjoară şi de tot ce e nou. E nerăbdătoare să pună şi ea mâna, să bage în gură, să lingă şi să călărească tot ce-i în perimetrul ei. E în misiuni de descoperire tot timpul, se avântă în fugă pe canapea, încearcă fără succes să sară pe loc, se urcă cu ambele picioare pe o cutie de plastic ca să îşi ia avant de-acolo, apoi cade şi se ridică fără să plângă, îşi trage neîndemanatic o căciulă pe ochi şi apoi explorează camera până dă cu nasul de pereţi.
Curajul ei însă, se evaporă în faţa aspiratorului. E “nenea” suprem, care o bagă în sperieţi. Dacă e oprit, îl atinge cu un deget,mă priveşte şi repetă îngrijorată: “nenea, nenea”. Altădată îl studiază atentă, se ridică pe vârfuri şi de la distanţă aruncă ocheade în cutia care-l găzduieşte. Uneori merge uşurel până la cutie, aruncă acolo repezit o jucărie şi o ia la fugă strigând,evident, “nenea, nenea”.
Când scot aspiratorul, copila face ochii mari de tot. Tropăie pe loc şi începe să-şi frământe mâinile agitată. Nici o îmbrăţişare sau încercare de a o linişti nu funcţionează. Pe mutricică îi e afişată o îngrijorare care îmi topeşte orice dorinţa de a avea o casă aspirată, nu ştie dacă să rămână pe loc, să se pună la adăpost pe după mobilier sau să se ascundă în vreun colţ. Dacă îl pornesc , începe imediat să plângă. Plânge tare, strident, privirea i se mută repetat de la aparatul casnic la mine şi nu ştie incotro s-o apuce.
De cele mai multe ori renunţam să aspir sau o făceam cu ea în braţe. Am încercat să includ aspiratorul oprit în joacă noastră. Am aşezat păpuşa ei favorită pe el, l-am folosit pe post de maşină, am alergat în jurul lui şi am apăsat împreună pe butoane, acţiuni încheiate cu participarea ei. Totuşi, în clipa în care-l porneam, scena groazei se repeta.
Acum îl folosec doar când M iese cu ea la plimbare.
Nu o sperie un picamer sau sirena ambulanţei, maşina de spălat i se pare de-a dreptul haioasă când şuieră şi stoarce rufele, însă aspiratorul e duşmanul şi cred că “nenea” ăsta nu e unul cu care să se împrietenească prea curând.
Aşa că, dacă veniţi în vizită la noi, să nu vă întrebaţi de ce sunt scame peste tot.
Copiii voştri au “nenea” lor? Voi cum procedati?
“Dosar de Mamă e şi pe Facebook”
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/
Dosar de Mamă 