Mă gândesc că o să-i placă să facă nudism când va creşte. Sau poate va alege să trăiască undeva unde e cald tot timpul anului şi hainele sunt opţionale. Căci altfel nu înţeleg de ce nici la aproape 15 luni, copilei mele nu-i place să fie îmbrăcată.

S-o dezbrac, deh, treacă meargă, până la trasul bluzei/ body-ului/ tricoului peste cap; acolo oricât cucu-bau aş face şi oricât m-aş maimuţări, se lasă cu jelanie, în rest însă colaborează. Dar s-o îmbrac, e o adevărată provocare din prima zi. Ca s-o scot afară acum, când temperaturile impun căciulă şi geacă, trebuie să respir adânc înainte. Think happy thoughts, think babies are the best, îmi şoptesc într-una, în timp ce ea urlă ca din gură de şarpe.

Uite mânuţa stângă, scoatem mânuţa stângă, uite mânuţa dreaptă, are cinci degeţele, uite şi căciula, ce mai faci căciulă, hai să te punem pe cap. Se zbate, se scurge din braţele mele, nu vrea s-o îmbrac şi n-are de gând să se lase convinsă cu cântecele inventate pe loc. Fuge, ţipă când vede că o urmăresc, îşi scoate căciula şi o trânteşte pe jos. Jur că uneori pregătitul durează mai mult decât plimbarea în sine.

Însă apogeul supărării pe momentul în care trebuie să fie îmbrăcată, se întâmplă întotdeauna după baie. La fel, tot din prima zi şi până în zilele noastre. Baia decurge cu voie bună, bălăceală, animale de plastic a căror sunete trebuie să le reproduc şi apoi să le repet într-una, spre deliciul tinerei dudui, stropit pereţi şi podele, râsete şi fericire. Chiar şi atunci când îi spăl părul e veselă, nu ripostează şi nici nu plânge dacă îi intră apă în ochi.

Nici când o scot din apă şi-o înfăşor bine, bine, în prosopul pufos nu se supără, ba chiar se lipeşte de mine veselă, îmi prinde faţa cu mânuţele şi îşi lipeşte nasul mic de al meu, chicotind.

Nici când o usuc nu e supărare, chiar dacă îi şterg urechile cu colţul prosopului sau îi masez umerii energic.

Asta până când vede un articol de îmbrăcăminte. Atunci nudista din ea se răzvrăteşte, se înfoaie şi refuză să-i trag un tricou pe cap. Haide pisoiule, cucu bau, unde te-ai ascuns, haide să te îmbrac. Nu şi nu, istoria cu zbătutul, tipatul şi scursul din braţe se repetă până frustrarea mea atinge cote înalte. Renunţ şi o las să se zbenguie în fundul gol, sperând că se plictiseşte şi poate apoi reuşesc să-i pun măcar scutecul. Aş, nu se plictiseşte, aleargă de-a lungul dormitorului fericită nevoie mare, vociferând.

Mă hotărăsc să folosesc artileria grea aşa că aduc din baie animalele de plastic şi încep să măcăn, să mormăi ca ursul şi să latru. Funcţionează, Mowgli aleargă spre mama-să rânjind, jap tricoul peste cap, jap copilul pe spate, scutecul sub fund, ţac pac, misiune îndeplinită. Rămâne să-i mai pun pantalonii.

Pe care într-un final ajung să-i trag în timp ce urlă iar, chiar dacă acum imit elefantul şi vulturul, căci raţele şi câinii n-o mai amuză.

Plânsetele încetează de îndată ce e îmbrăcată, de parcă totul s-ar fi întâmplat doar în imaginaţia mea. Aşa că îmi repet, think happy thoughts, think babies are the best. Think happy thoughts, think babies are the best.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/

Credit animatie: raura.info