Când după cinci săptămâni de alăptare exclusivă am cântărit-o pe Iris şi am aflat că nu câştigase în greutate decât treisute de grame, aşadar abia atinsese din nou greutatea avută la naştere, am înlemnit. Medicul dădea din cap nemulţumit şi îmi repeta deja a treia oară că e timpul să suplimentez cu lapte praf, că Iris nu-şi va dezvolta abilităţile conforme vârstei dacă nu e hrănită corespunzător, că am amânat destul, cantitatea de lapte pe care eu o produceam fiind evident insuficientă.
Purtasem discuţia asta de două ori deja, şi tot de atâtea ori hotărâsem să mai aşteptăm puţin, şi apoi încă puţin, în speranţa că Iris va lua în greutate. Însă situaţia nu s-a îmbunătăţit, Iris părea flămândă tot timpul, plângea fără oprire, iar eu mă simţeam neputincioasă cu ghemotocul în braţe.
Citisem despre puseele de creştere şi despre cum este imposibil ca o mamă să nu producă suficient lapte ca să îşi hrănească nou născutul, despre cum nu trebuie să cedezi şi să suplimentezi cu lapte praf, că e nevoie de răbdare, că lactaţia se reglează în funcţie de cât de mult stă la sân pruncul, ştiam toată teoria. Cu toate astea, copilul meu nu lua în greutate şi plângea la sân.
După ce naşterea prin cezariană contribuise şi ea la mica depresie în care mă scăldăm, alăptarea fetiţei mele era acum ancora mea. Sentimentul pe care o mama îl are când îşi alăptează copilul este de uniune perfectă cu fiinţa aceea căreia i-a dat viaţă din corpul ei, corp care mai apoi, hrăneşte pruncul, încălzeşte şi protejează nou născutul. A fost teribil de greu să rup legătura asta.
Mama i-a dat primul biberon cu formulă, iar Iris l-a devorat. Am plâns mult şi am simţit că am eşuat în calitate de mama şi femeie. Nu puteam să îmi hrănesc copilul, corpul meu refuza să mă ajute, cu toate că încercasem ceaiuri şi pastille pentru stimularea lactaţiei, iar când nu o alăptam, pompam orice picătură. Simţeam că în punctul acela, dacă aş fi plecat, Iris nu mi-ar fi simţit lipsa în niciun fel, pentru că ea nu mai depindea de mine. Oricine poate avea grijă de un bebeluş dacă are la îndemână o cutie cu lapte praf, nişte apă şi un biberon, mă gândeam. Îmi desprinsesem copilul de la sân, legătura aceea specială fusese ruptă, ancora mea nu mă mai ţinea la suprafaţă.
Singurul lucru pozitiv a fost că Iris a încetat să mai plângă tot timpul. Am continuat să o alăptez până când treptat, dar sigur, a refuzat să mai sugă. Aşa cum spune orice carte, dacă îi dai biberon bebeluşului, acesta va refuza sânul iar asta s-a întâmplat şi în cazul notru.
Ajunsesem în punctul în care reuşeam să o alăptez doar noaptea, iar în timpul zilei mânca formulă şi ce reuşeam eu să pompez. Îmi pompam laptele ziua şi noaptea, o ţineam pe Iris cu o mâna şi pompam cu cealaltă, îl stocam la frigider până reuşeam cu greu să umplu un biberon.
Am continuat în acest mod luni de zile, până când cantitatea de lapte pompată a devenit infimă, moment în care Iris a fost hrănită exclusiv cu formulă.
A trecut, Iris a crescut şi cu lapte praf, s-a dezvoltat normal şi frumos ca orice alt copil, e o fetiţă veselă şi drăgăstoasă. Dar sentimentul de vină a rămas, îl simt şi acum. Vină şi ruşine că n-am alăptat-o mai mult.
Întotdeauna când cineva mă întreaba dacă am alăptat sau încă alăptam, simţeam nevoia să mă disculp şi povesteam cu amănunte cum am alăptat dar n-am reuşit exclusiv, încercând să-mi conving interlocutorul că nu sunt o mama rea.
Cred că nu sunt singura în situaţia asta. Şi zău că n-ar trebui să simţim că e nevoie să explicăm cuiva de ce am ales formulă, dacă am reuşit să alăptăm sau nu, chiar dacă vrem să alăptăm sau nu.
Sigur că alăptarea trebuie recomandată tuturor mamelor şi fiecare trebuie să înţeleagă că nu există nicio formulă care ar putea măcar vag să imite compoziţia laptelui matern. Beneficiile alăptării sunt bine cunoscute şi nenumărate, toate mamele ar trebui să înţeleagă aceste aspecte înainte să ia o decizie.
Însă presiunea care se pune pe mama care nu alăptează este destul de mare şi nedreaptă. I se sugerează discret că doar mamele bune îşi alăptează copiii şi că decizia de a suplimenta sau hrăni copilul exclusiv cu formulă, e una extrem de egoistă. Ştiţi ce impact au toate astea asupra psihicului şi aşa fragil al unei lăuze extenuate?
Înainte să le arăţi cu degetul pe aceste femei, opreşte-te o clipă şi priveşte-le. Sunt mame rele? Îşi abuzează copiii? Nu! Sunt mame, atât! Mame care poate fac alte alegeri decât cele pe care le-ai face tu. Dar tot mame sunt. Cele mai bune pentru copiii lor.
Hai să ne gândim puţin la asta!
Credit foto: www.healthandfitnesstalk.com
“Dosar de Mama” e si pe Facebook
Dosar de Mamă 
Multumesc
LikeLike
Hai frate.. Lumea comentează aiurea oricum. Important e sa faci ce e mai bine pentru copil și punct. Aia te face o mama buna. Asa alăptează și alea care fumează sau beau alcool și în niciun caz nu sunt ele mai bune ca tine! Da, e ceva unic sa alăptezi, dar când nu se poate, nu se poate! Important e bebe sa fie sănătos și atât. Legătură mama-copil nu o poate lua nimeni și nimic. Chill!
LikeLike
Foarte frumos scris. Ma regasesc in absolut fiecare cuvintel pus aici. M-am simtit foarte vinovata ca nu am reusit sa o alaptez pe buburuza mea, iar sentimentul acela inca ma mai urmareste. Mai ales cand vad sau aud despre mame “bune/perfecte”care isi alapteaza bebelusii. Intr-adevar presiunea este foarte mare si de multe ori, te poate face sa te gandesti daca chiar ai facut tot ce se putea, daca ai luat decizia corecta … Cu toate astea, fetita mea a crescut frumos si cu lapte praf. Este sanatoasa si voioasa si ma priveste cu cei mai dulci ochisori din lume, pe mine, mama asta “imperfecta” care nu a reusit sa o alapteze.
LikeLike
Acelasi lucru l-am patit si eu, am ajuns acasa cu bebelu meu si iam dat o saptamana exclusiv lm,apoi a inceput sa imi planga isteric cand l-am dus la doctor m-i sa spus ca nu am lapte suficient si ca ar trebui sa suplinez cu lapte praf,am fost foarte dezamagita de mine,dar in acelasi timp suparata pe doctora, sotul pe de alta parte punea presiune pe mine ca nu este satul copilul si asa am ajuns in situatia de a cumpara lp,dupa 3 zile bebelu a refuzat sa mai ia san,:((( …eu isistenta il puneam ori decate ori ii erea foame ,dar din pacate se sfarsea totul cu un biberon…pff… Plansetele lui de disperare m-au impins sa renunt la a mai incerca de ai da san….nu aveti idee in ce hal plangea….aproape de lesin….:((…si acum la o luna si o saptamana pot spune ca el este sanatos si vioi, imi simte lipsa cand plec de langa el, si aaaaa pana acum a mancat 3 cutii de lapte praf de 800 si azi am inceput-o pe a 4a…asa ca mamici nu va descurajati…bebei cresc si cu lp, chiar daca nu contine ceea ce contine lm…succes.
LikeLike
Asa plangea si a mea, in disperare si fara oprire..
LikeLike
Îmi vine să plâng. Exact asta simt acum.nu mai vrea să sugă deloc la sân, era doar noaptea.
LikeLike
Dana, daca inca alaptezi noaptea, daca inca bebelusul suge, te sfatuiesc sa contactezi un consultant in alaptare.
Eu asta as face daca as putea da timpul inapoi. Cu ajutor calificat si suport sunt sigura ca poti reusi. Strang pumnii!
LikeLike
Din fericire am alaptata si inca alaptez ( la un an si cinci luni). Dar te inteleg perfect. Acelasi lu ru am simtit eu la nastere…mi-am dorit aproape obsesiv de tare sa nasc natural…pana la urma s-a lasat cu cezariana…si am fost pusa la zid de lumea din jur…ma intrebau toti…Cum ai nascut? Si eu raspundeam…Cezariana…iar ei spuneau cu fata schimonosita de compasiune si judecata…Cezariana,asa-i?
Pe langa vina pe care o simteam eu, fetele lor si compatimirea lor nu imi folosea la nimic… In fine…sper sa te fi vindecat de vina… 🙂 te pup :*
LikeLike
Felicitari pentru faptul ca inca alaptezi! 🙂
Da, presupun ca m-am vindecat. Stiu sigur ca m-a ajutat sa vorbesc /scriu despre asta 🙂
LikeLiked by 1 person
Se exagereaza si s-a creat multa polemica. Mama mea nu a reusit sa alapteze pe nici unul din noi trei,asta acum 40-50 de ani cand nu se facea atata propaganda si delir. Si a fost si este o mama buna,a avut pentru noi dragoste si bunatate desi sanii erau mari dar seci. Eu cu doi sani mici ce nu promiteau nimic am alaptat doi copii. Nu inteleg insa ideea asta de alaptat in public pana unde poate sa mearga. Nu mi s-a intamplat niciodata sa fie nevoie sa ii alaptez pe strada,in parc pe banca,la bordul piscinei,pe plaja sau prin magazine. M-am organizat in asa fel incat inainte ca eu sa ies din casa ei sa fie hraniti si multumiti. Am alaptat la mine in curte in aer liber dar niciodata inaintea altcuiva decat sotului meu,a mamei sau a surorii mele. Si asta nu din cauza rusinii sau a ignorantei, pur si simplu era un moment delicat,dedicat mie si copilului. Azi ca suntem asa moderne si informate si dorit copii perfecti,dezvoltati la precuzie ar trebui sa stim ca alaptatul e un moment special,ca tu ca mama trebuie pe langa o igiena sanatoasa si fii si in pace si armonie. Nu poti da san la copil cand esti plina de draci, superata sau intr-un mediu daunator.
LikeLike
Si eu am avut o dorinta obsesiva sa mi alaptez fetita! Din pacate, chiar daca am nascut natural si lactatia a venit instant, la mine problema a fost nesimtirea asistentelor de la neonatologie din spitalul unde am nascut…ii dadeau lapte praf fara sa stiu, ma duceam sa o alaptez si ea era satula. Uite asa am ajuns sa fac renumita `febra a laptelui` si de acolo a fost doar un pas pana la abces si operatie. Chiar si asa am alaptat (alimentatie mixta) pana cand a facut 1 an. Nici nu vreau sa imi aduc aminte cand proaspat operata, dr meu vroia sa iau pastile sa imi opreasca lactatia si m am certat cu el ca nici nu intra in discutie. Ma mulgeam la sanul operat si o alaptam cu celalalt! Nu imi pare rau nici o secunda si sincer am si uitat cat de greu a fost!
LikeLike
Simona crede-ma pe cuvant ca e infinit mai rau sa alaptezi cu orice pret si sa imbolnavesti copilul, sa il bagi in spital cu anemie severa, decat sa accepti ca nu se poate si sa il hranesti…cu lp, dar sa il hranesti….sigur ca societatea asta mizera ne induce sentimentul de vina, dar societatea nu raspunde de sanatatea puilor nostri. La final ramane faptul ca tu ca mama ai facut ceea ce era mai bine pt colilul tau si asta e tot ce conteaza! Asta te face o mama buna, minunata, perfecta pt al tau pui.
LikeLike
Pingback: Cum am alăptat cu supliment, fără ca cel mic să refuze sânul – Dosar de Mamă
In sfârșit un articol care la final nu spune, subtil desigur, „dar totusi trebuia sa te straduiesti mai mult ca sa iti alaptezi copilul”. Ca si cum te momeste spunandu-ti ca te intelege ca nu ai reusit sa il alaptezi dar tot e vina ta ca nu ai facut eforturi mai mari. Si mamele sunt oameni, au nevoie de intelegere. Se învinovățesc destul si singure, dar asta nu inseamna ca nu isi iubesc copiii la fel ca cele care alapteaza!
LikeLike
💜
LikeLike
Mulțumesc 🙏 🌸 🌸 🌸 Binecuvântari Divine 🙂🥰 mulțumesc pentru aceste rânduri superbe.
LikeLike