Niciodată casa mea n-a arătat ca scoasă din cutie. Nu-s genul de femeie care calcă, de exemplu. Calc doar dacă e musai să particip la vreun eveniment unde se impune să port o cămaşă sau rochie, şi fie vorba între noi, şi atunci abia mă descurc cu fierul. Nici nu obişnuiesc să frec rosturile cu periuţa de dinţi. Nici nu spăl geamurile în fiecare săptămână.

Până nu vă speriaţi prea tare, aflaţi că zău, nu trăim chiar că-n peşteră, ba atunci când lucram şi încă n-aveam copil, chiar făceam curăţenie în fiecare zi şi generală la fiecare sfârşit de săptămâna. Curăţenie din-aia clasică, cu aspirat, dat cu mopul, şters praf, curăţat baia, spălat haine, deh, ca fiecare muieruşcă pe care mamă-sa a învăţat-o că sâmbăta e pentru dereticat.

Acum însă, curăţenia o facem pe bucăţi, în grabă maximă şi în şoaptă atunci când Iris doarme, încercând să păstrăm casa noastră ca pe una care să fie rezonabil locuibilă.

După ce am născut, am trecut printr-o perioadă în care am încercat să le fac pe toate. Să gătesc şi să fac curăţenie în fiecare zi, evident în acelaşi timp să fiu şi mama perfectă pentru Iris. Am aflat foarte curând că e imposibil. Dacă sunt mame care reuşesc să facă asta, fără să se extenueze şi fără frustrări maxime, doamnelor, mă înclin în faţă voastră. Mie însă, îmi este imposibil.

De pildă, când vreau să curăţ aragazul, am cele mai bune intenţii, pe cuvânt. Dar cumva, pentru că Iris e mereu la picioarele mele şi cere atenţie, trăgându-mi pantalonii până în punctul în care situaţia devine indecentă, de cele mai multe ori, rămâne curăţat pe jumătate. Cealaltă jumătate, e mai apoi spălată când se murdăreşte din nou partea pe care am reuşit s-o curăţ.

Sau, după ce adun rufele uscate, uneori (ok, de cele mai multe ori), tot din lipsă de timp, le împăturesc şi le las aşa pe scaun, fără să le mai aşez în dulapuri. Pentru că maşina spală mai multe încărcături într-o zi, e lesne de înţeles că atunci când hainele se usucă, am adevărate turnuleţe adunate pe scaune sau pe pat. Şi mai lesne de înţeles că atunci când caut un anume tricou, îmi e imposibil să-l găsesc sau că multe şosete suferă despărţiri de jumătăţile lor.

Alteori, când oboseala mă trimite seara direct la culcare, îmi permit chiar extravaganţa de a lasă vasele în chiuvetă până următoarea dimineaţă. Aşa că între două linguriţe cu iaurt pe care i le întind lui Iris la micul dejun, plătesc cu vârf şi îndesat luxul pe care mi l-am permis cu o seară înainte, spălând de zor vasele şi promiţându-mi să nu mai fac asta niciodată.

Curăţenie pe bucăţi înseamnă, de pildă, să profit că Iris stă pe oliţă şi să mă apuc repede de frecat chiuvetă de la baie, fredonând în gură mare “Boroboaţă” în speranţa că-i păstrez interesul viu cât să nu se ridice de-acolo şi s-o ia la fugă în fundul gol.

Iar dacă trebuie să aleg între aranjat casa dezordonată şi să o duc pe Iris în parc la joacă, întotdeauna prefer să merg cu copila afară. Şi am învăţat să nu mă simt vinovată când fac lucrul ăsta.

Noi nu suntem ca familiile alea din reclame, în care vezi o mama aranjată şi zâmbitoare cu copilul fericit în braţe, intimpinandu-şi în uşa soţul, când acesta vine de la serviciu. În bucătăria căreia se vede o oală aburind pe aragaz, prăjitura scoasă din cuptor miroase demenţial, iar casă e fără pată. Nu, la noi nu e aşa. La noi uneori se mănâncă omletă pe fugă, covorul e plin de jucării şi din cauza oboselii, câteodată nu zâmbesc când M ajunge acasă. Dar n-aş schimba astea pentru nimic în lume!

În timp, am învăţat să prioritizez. M-am întrebat ce e mai important, iar răspunsul mi l-am dat repede şi firesc. Iris e importantă! Ei nu-i pasă că tocmai am aspirat sau că toate vasele sunt spălate, şterse şi aşezate frumos la locul lor. Pentru ea nu contează că robinetul de la baie sclipeşte sau că eu am întins rufele de îndată ce maşină a terminat de spălat.

Ea are nevoie de atenţia mea tot timpul, iar eu sunt fericită să i-o acord, în derimetrul treburilor casnice. Are nevoie de o mamă care preferă să se joace cu ea, în loc să frece faianţa. Are voie să se murdărească şi să murdărească lucrurile din jurul ei, are voie să calce în băltoace şi să-şi pună nisip în cap când se jocă, să coloreze pereţii şi să arunce mâncare pe jos.

Murdăria se spală, timpul pierdut însă, nu-l recuperezi niciodată.

Credit foto: www.liftbump.com

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook