Prea breaza n-am fost eu niciodata, ce-i drept.
Vesnic impiedicata, vars bautura din pahar in timp ce-l duc la gura, sparg farfurii in timp ce le spal, daram obiectele in timp ce ma intorc de pe loc; cand eram gravida in luna a saptea, chiar m-am rostogolit ca un balon in fata unei farmacii, de se adunasera in jurul meu toti oamenii din statia de autobuz alaturata, speriati ca poate nasc. Era vara, eu in rochie, picioarele mi-au luat-o care incotro, fiind asa rounda nu ma puteam ridica singura, am dat un adevarat spectacol.

Cu memoria insa, nu stateam prea rau inainte. Dupa ce am nascut insa, nu ma mai pot lauda cu adusul aminte.

Asa ca pe langa neindemanarea care-mi e caracteristica din nascare, m-am pricopsit si cu o memorie de mamaie, care-mi afecteaza viata destul de serios.

De pilda, deschid frigiderul. De foame, desigur. Ma uit lung la rafturi, incercand sa inteleg ce caut. Frigiderul piuie, semn ca am tinut usa deschisa prea mult, asa ca o inchid. Imi amintesc ca trebuie sa mananc, deschid iar frigiderul. Vad rosiile de pe raft si le mut la locul lor, in compartimentul legumelor, bodogan ca iar nu mai e apa la rece, pun o sticla, observ ca nu mai avem decat doua oua, notez la lista pentru cumparaturi. Frigiderul piuie, inchid usa.

Vreau s-o sun pe mama. Telefonul e de negasit, asa ca ma asez in patru labe si ma pun pe cautat sub canapea si mobile, banuind-o pe Iris ca s-a jucat cu el. Verific in dormitoare, in curte, la baie, telefonul nu e si pace. Si doar il aveam acum un sfert de ceas, unde l-oi fi pus? Verific frigiderul , sertarele si dulapioarele, toate cotloanele si tot nu dau de el. Mai ca imi da o lacrima de frustrare, cum dom’le, cum reusesc sa ratacesc telefonul asta in fiecare zi?
Iau laptopul in brate si-I scriu lui M mesaj pe Facebook, rugandu-l sa ma sune. Stie de ce, nu e nevoie sa-i mai spun, nu e prima data. Sigur nici ultima. Miraculos, telefonul zbarnaie. In buzunar, desigur. I rest my case!

Ii povestesc ceva lui M. Ma asculta, da din cap interesat de ce-i spun. Intamplarea e amuzanta, ma anim si gesticulez in timp ce vorbesc. De dimineata tot astept sa vina de la serviciu, sa-i spun si lui, sigur va rade cu lacrimi. Ozzy latra in curte, imi distrage atentia, ma uit sa vad de ce. Ma intorc, si-l intreb pe M:
“Ti-e foame, vrei sa mancam acum?”
Ma priveste tacut, usor mirat. Apoi ma intreaba:
“Pai?”
“Pai..ce?”
“Nu-mi mai spui?”
“Nu-i nimic, Ozzy latra doar la cainii vecinului, i-a scos la plimbare”
M ma priveste acum cu o spranceana ridicata.
“Imi povesteai de X..”
Si uite-asa ajung sa ma simt ca-n scenetele Stelei Popescu cu Arsinel, unde eu sunt si unul si altul.

Se pare ca deoarece mamele beneficiaza de somn redus si mult stres, puterea de concentrare si atentie le scade, ducand la aceste usoare “pierderi de memorie”. Citeam ca oamenii de stiinta compara schimbarile de la nivelul creierului mamelor, cu cele produse in creierele celor care se indragostesc iremediabil.

Din fericire, capacitatea noastra de a ingriji si a darui toata atentia noastra copiilor, nu sunt afectate de aceste mici “episoade”.

Sunt sigura ca si voi aveti povesti amuzante de genul asta si abia astept sa le aud.

Credit foto: www.baby-chick.com

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl