Draga creier, ce s-a intamplat cu tine dupa ce am nascut?

outoforder

Prea breaza n-am fost eu niciodata, ce-i drept.
Vesnic impiedicata, vars bautura din pahar in timp ce-l duc la gura, sparg farfurii in timp ce le spal, daram obiectele in timp ce ma intorc de pe loc; cand eram gravida in luna a saptea, chiar m-am rostogolit ca un balon in fata unei farmacii, de se adunasera in jurul meu toti oamenii din statia de autobuz alaturata, speriati ca poate nasc. Era vara, eu in rochie, picioarele mi-au luat-o care incotro, fiind asa rounda nu ma puteam ridica singura, am dat un adevarat spectacol.

Cu memoria insa, nu stateam prea rau inainte. Dupa ce am nascut insa, nu ma mai pot lauda cu adusul aminte.

Asa ca pe langa neindemanarea care-mi e caracteristica din nascare, m-am pricopsit si cu o memorie de mamaie, care-mi afecteaza viata destul de serios.

De pilda, deschid frigiderul. De foame, desigur. Ma uit lung la rafturi, incercand sa inteleg ce caut. Frigiderul piuie, semn ca am tinut usa deschisa prea mult, asa ca o inchid. Imi amintesc ca trebuie sa mananc, deschid iar frigiderul. Vad rosiile de pe raft si le mut la locul lor, in compartimentul legumelor, bodogan ca iar nu mai e apa la rece, pun o sticla, observ ca nu mai avem decat doua oua, notez la lista pentru cumparaturi. Frigiderul piuie, inchid usa.

Vreau s-o sun pe mama. Telefonul e de negasit, asa ca ma asez in patru labe si ma pun pe cautat sub canapea si mobile, banuind-o pe Iris ca s-a jucat cu el. Verific in dormitoare, in curte, la baie, telefonul nu e si pace. Si doar il aveam acum un sfert de ceas, unde l-oi fi pus? Verific frigiderul , sertarele si dulapioarele, toate cotloanele si tot nu dau de el. Mai ca imi da o lacrima de frustrare, cum dom’le, cum reusesc sa ratacesc telefonul asta in fiecare zi?
Iau laptopul in brate si-I scriu lui M mesaj pe Facebook, rugandu-l sa ma sune. Stie de ce, nu e nevoie sa-i mai spun, nu e prima data. Sigur nici ultima. Miraculos, telefonul zbarnaie. In buzunar, desigur. I rest my case!

Ii povestesc ceva lui M. Ma asculta, da din cap interesat de ce-i spun. Intamplarea e amuzanta, ma anim si gesticulez in timp ce vorbesc. De dimineata tot astept sa vina de la serviciu, sa-i spun si lui, sigur va rade cu lacrimi. Ozzy latra in curte, imi distrage atentia, ma uit sa vad de ce. Ma intorc, si-l intreb pe M:
“Ti-e foame, vrei sa mancam acum?”
Ma priveste tacut, usor mirat. Apoi ma intreaba:
“Pai?”
“Pai..ce?”
“Nu-mi mai spui?”
“Nu-i nimic, Ozzy latra doar la cainii vecinului, i-a scos la plimbare”
M ma priveste acum cu o spranceana ridicata.
“Imi povesteai de X..”
Si uite-asa ajung sa ma simt ca-n scenetele Stelei Popescu cu Arsinel, unde eu sunt si unul si altul.

Se pare ca deoarece mamele beneficiaza de somn redus si mult stres, puterea de concentrare si atentie le scade, ducand la aceste usoare “pierderi de memorie”. Citeam ca oamenii de stiinta compara schimbarile de la nivelul creierului mamelor, cu cele produse in creierele celor care se indragostesc iremediabil.

Din fericire, capacitatea noastra de a ingriji si a darui toata atentia noastra copiilor, nu sunt afectate de aceste mici “episoade”.

Sunt sigura ca si voi aveti povesti amuzante de genul asta si abia astept sa le aud.

Credit foto: www.baby-chick.com

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Guest post: Aventurile micutei Iris

Teenage girl doing homework

Postarea de azi, vine de la verisoara lui Iris, Jenifer, in varsta de noua ani, eleva in clasa a patra. Jenifer este o copila energica, cu imaginatie bogata si impreuna cu sora ei Stephanie, formeaza echipa Mini Chefs.

Multumim pentru povesti, Jen!
Ne bucuram ca avem copii care scriu si citesc; totodata speram sa-i inspiram si pe altii sa faca la fel.

Aventurile micutei Iris I

Iris a calatorit in atatea tari, incat s-a plictisit sa mearga din nou in alte tari. Si-a propus sa mearga in spatiu. Ea se intreba cum sa ajunga acolo. O ora mai tarziu mama ei a scos-o la plimbare.
Ea a trecut pe langa un carucior. Acolo era un copil de 11 luni.
Ea l-a intrebat: “Dinga dinga”
“Baba”, spuse celalat bebelus.
Asta insemna ca era un magazin de rachete prin apropiere. Apoi, si-au continuat plimbarea.
In acel moment, mama s-a intalnit cu o prietena de-a ei. Intre timp, Iris s-a dat jos din carucior si a cumparat o racheta.
Cand a ajuns acasa, Iris a luat un scutec i-a dat gaura si in acea gaura a bagat racheta, iar apoi scutecul i l-a pus lui Ozzy, cainele ei, apoi au pornit spre spatiu. Pe la 159 metri deasupra pamantului, racheta a ramas fara benzina.
S-au prabusit, dar au avut noroc ca s-au prabusit in curtea vecinilor, pentru ca ei aveau o curte mare si aveau si o trambulina. Din fericire asta nu a fost un vis!

Aventurile micutei Iris II

Iris a vrut sa calatoreasca in timp. Ea statea tolanita pe canapea. Televizorul era deschis. Au inceput stirile.
Azi vorbeau despre un om de stinta, care a luat diploma la facultatea lui Albert Einstein. Iris s-a gandit ca el sigur are o masina a timpului. Ea a avut norocul, ca acel om de stinta locuia la zece case distanta. Ca de obicei, ea a pornit calare pe cainele ei, Ozzy.
Cand au ajuns, acel savant dormea.
Ei au facut mare liniste, cand au luat masina timpului. Cand au ajuns acasa, ei au depozitat masina timpului in pod. Cand au incercat sa porneasca masina timpului, ea a facut o pana de curent, in tot cartierul.
Acum,  Iris stia ce are de facut, sa ia o diploma de electrician, de la Albert Einstein.
Pana la urma a pornit masina timpului. A durat un secol, dar a reusit sa ia diploma. Se pare ca masina timpului a oprit timpul, asa ca ea putea sa lipseasca si un deceniu ca tot timpul era oprit. Ea a luat o scara, a sprijinit-o de stalp si a reparat curentul.
Oare unde va fi urmatoarea aventura?

Credit foto: www.huffingtonpost.ca

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Mesaj pentru mama începătoare

Cute baby napping

Dragă mămică începătoare,

Ştiu eşti obosită, poate ai sărit peste micul dejun şi cină, nu teai pieptănat de trei zile şi azi încă nu ţiai periat dinţii.

Ştiu nou născutul e în braţele tale zi lumină şi noaptea se trezeşte din oră în oră. Ştiu plânge de neconsolat, poate plângi şi tu în timp ce-l strângi la piept.

Ştiu te simţi pierdută, nu ştii dacă ce faci e bine, te întrebi de ce nu tace când îl legeni, de ce nu doarme mai mult, de ce vrea doar în braţele tale, când o dormi şi tu trei ore legate, de ce îţi arată corpul aşa, de ce nu eşti fericită când ai aşa minunăţie de copil, ce-o te faci tu cu el tot restul vieţii tale, oare eşti o mama bună, când va deveni mai uşor.

Ştiu toate astea, le ştiu şi alte mame. Multe dintre noi, am fost acolo unde eşti tu acum.

Chiar dacă e greu de crezut, ştii îţi va fi tare dor de momentele astea. Bebeluşul e nou născut o singură dată. Chiar dacă plânge jumătate de zi şi stă mufat la sânul tău cealaltă jumătate, ştii tot îţi va fi dor. Bucurăte, atinge-l, adulmecă-l, e copilul tău, tu l-ai născut, priveşte-l cum doarme, întipăreşteţi în memorie fiecare cută din mutricica lui minunată. Preţuieşte fiecare secundă când îl ai lângă tine. Va creşte atât de repede!

nu-ţi fie teamă nu faci lucrurile bine. Nimeni, absolut nimeni nu le va face mai bine pentru bebeluşul tău. Iar acesta are nevoie doar de tine. Pe tine te cunoaşte, cu tine a fost nouă luni, l-ai protejat atât de bine când a fost în burtică, ai încredere poţi o faci şi acum, când îl ai în braţe.

Nu te învinovăţi dacă nu ai născut aşa cum îţi doreai. Etapa asta a trecut, acum priveşte la minunea pe care o ai în braţe, tu ai adus pe lume omuleţul asta, indiferent pe ce cale. Tu ai făcut-o, singură, nimeni altcineva. Eşti curajoasă! Şi nu lasă pe nimeni ţi spună altfel!

Lipsa somnului te poate transforma dramatic, multă vreme de acum înainte nu vei mai dormi o noapte legată. Extenuarea te va face irascibilă, oboseala va fi însoţitorul tău permanent. Ştiu acum pentru tine sunt doar cuvinte goale, dar ţi le spun oricum: cu timpul va fi mai bine, vei dormi mai mult.

Nu te aştepta ştii instinctiv tot ce ai de făcut cu bebeluşul. Eu auzisem voi ştii ce vrea după felul în care plânge. Nu-i adevărat, ea plângea la fel, indiferent -i era foame sau doar voia o ţin în braţe. Veţi învaţa unul de la altul, pe măsură ce adaptaţi amândoi la nouă voastră viaţă.

Poate te simţi singură. Nu eşti! Ce simţi tu acum, au simţit înaintea ta milioane de femei. Vorbeşte cu soţul tău, vorbeşte cu familia ta, sunăţi cea mai bună prietenă şi cere ajutor atunci când ai nevoie. nu-ţi fie ruşine dacă te simţi copleşită şi te gândeşti n-o faci faţă. Eşti extenuată, n-ai dormit trei ore legate de multă vreme, e firesc simţi asta, multe mame începătoare simt la fel.

Bebeluşul e prioritatea ta, nimic nu e mai important. Curăţenia şi alte treburi gospodăreşti pot aştepta. Nu-ţi face reproşuri pentru dezordine, casa ta oricum nu va mai arăta niciodată de-acum înainte ca atunci când încă nu aveai copil.

În curând, îţi va zâmbi, iar surâsul lui îţi va fi răsplată pentru toate nopţile fără somn. În curând mutrişoara i se va lumina la vederea ta, iar tu vei hotărî mai ai putere pentru încă o zi şi o noapte, şi încă una, şi încă una.

Va fi din ce în ce mai uşor, tu tot mai sigură pe tine şi bebe tot mai drăgălaş. Te vei trezi prinsă într-o dependenţă mai dulce decât mierea, cea a mamei pentru copilul ei.

Dragă mama începătoare, te îmbrăţişez!

Credit foto: www.pregnancyandbaby.com

P.S. “Dosar de Mamă” e şi pe Facebook 🙂

Griji de mama

Mother holding tenderly a newborn babyCand te-am adus acasa din maternitate si aburii euforiei s-au ridicat usor, ingrijorarea i-a luat imediat locul, apoi o tristete post partum i s-a adaugat, amandoua combinandu-se intr-un dans infiorator, ce ma tinea treaza, chiar si atunci cand tu m-ai fi lasat sa dorm.

Cu trecerea timpului, cu autocontrol si incolonarea hormonilor in randurile lor obisnuite, tristetea si-a luat talpasita, lasandu-ma sa ma bucur in sfarsit de maternitate.

Ingrijorarea insa, a ramas, e si acum aici si stiu ca va trebui sa traiesc cu ea pentru tot restul vietii mele.

La inceput, mi-era teama ca nu respiri. Ma trezeam noaptea, simtindu-ma vinovata ca am adormit si poate, tu ai fi putut muri in somn, in timp ce eu ma odihneam. Puneam mana pe tine, te priveam atenta incercand sa imi dau seama daca respiri, si atunci cand nu reuseam, fugeam dupa oglinda, pe care ti-o asezam usor sub nasuc. Oglinda se aburea, erai vie si nevatamata, iar incordarea imi parasea trupul. Pana data viitoare.

Cand ai avut febra prima data, te-am vegheat toata noaptea si a doua zi, si a doua noapte si a treia zi. Si te-as fi vegheat inca zi si noapte, de teama fierbintelii care de fapt abia te atinsese in treacat, dar somnul m-a invins pana la urma.

Cand te-am lasat cu bunica mai mult de o ora, ca sa petrec putin timp facand si altceva, m-am gandit doar la tine. Cum poate te simteai parasita si nu intelegeai de ce nu e acolo mama ta, de ce bratele altcuiva te leagana si de ce alta voce iti sopteste vorbe linistitoare.

Cand ai cazut si te-ai lovit prima data, ai plans. Stiu ca tu doar ai plans putin, pentru ca erau si alti oameni de fata. De la ei stiu ca nu te-ai invinetit de durere si nu ai urlat pana cand ai ramas fara aer, desi eu asa am perceput momentul.

Va trece timpul, iar eu voi invata sa traiesc cu permanenta ingrijorarii pentru tine.

Voi invata sa te las sa treci prin ce ti-e dat de la stele.

Atunci cand poate o fetita nu va vrea sa se mai joace cu tine, sau un baietel te va trage de codite. Atunci cand vei traversa strada singura pentru prima data, sau cand vei pleca in tabara.

Atunci cand un profesor va fi poate, nedrept cu tine, sau un tanar chipes iti va frange inima. Cand te vei muta din casa mea si vei pleca pe drumul tau. Atunci cand nu ma vei suna zile la rand, iar eu voi astepta cuminte si rabdatoare sa-ti aud glasul, langa telefon.

Voi invata sa fac toate astea, asa cum mama mea a invatat sa le faca pentru mine, la fel cum toate mamele din lume o fac, in fiecare zi.

Voi invata, copila, promit!

Credit foto: www.baby-sleep-advice.com

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂

Scrisoare pentru sora mea

sisters

Suntem două, tu şi cu mine. Tu eşti cea mare, sora mea mai mare, aşa a fost mereu, aşa va rămâne până la capăt, indiferent ce vârstă voi avea.

Când eram mică, voiam să fiu ca tine, îmi plăcea scrima pentru că tu o practicai, îmi plăceau New Kids On The Block pentru că ţie Jonathan ţi se părea drăguţ, Boris Becker pentru că-l admirai, incercam să croşetez bluze pentru că tu aveai câteva, ascultam Radio în Blue Jeans pentru că şi tu o făceai.

Multe au trecut de-atunci, multe s-au schimbat, tu ai trăit experienţele tale, eu pe-ale mele, tu ai colindat lumea, eu am navigat mările, tu ai născut copii, eu am născut copil, viaţa ţi-a fost când o aventură, când molcomă şi aşezată, sute sau mii de kilometri au fost între noi mereu. Un singur lucru însă, e la fel, unul singur nu s-a schimbat.
Eu tot ca tine vreau să fiu şi astăzi!

Puternică, ce puternică eşti tu!
Zâmbind mereu, luptătoare, ambiţioasă, optimistă, calmă, răbdătoare, inteligentă şi cea mai bună mamă din lume. Dacă aş putea să-ţi ofer asta, cadoul meu pentru tine ar fi, ca tu, să te vezi prin ochii mei, măcar o zi.

Când îmi pierd încrederea, către tine îmi îndrept paşii.
Când spun prietena mea cea mai bună, la tine mă gândesc.
Când am nevoie să aud că va fi bine, pe tine te sun.
Când vreau încurajări, pe tine te caut.
Când ai grijă de mama şi tata, îţi sunt recunoscătoare.
Când te văd cu fetele tale, îmi bubuie inima în piept.
Când te doare, aştept să mă cauţi.
Când mă laşi să mă plâng şi nu-mi reproşezi c-o fac, apreciez.
Când petrecem timp împreună, îl preţuiesc.
Când îmi amintesc copilăria, te văd acolo.
Când privesc către viitor, nu-l văd decât cu tine în el.

Indiferent ce distanţă va fi între noi, sau cât mai îmbătrânim între timp, întotdeauna vei fi sora mea mai mare. Întotdeauna vei fi modelul meu de om şi modelul meu de mamă.
Te iubesc, la mulţi ani!

P.S. “Dosar de Mama” e şi pe Facebook 🙂

 

Roseola infantum sau cum am invatat sa-mi ascult instinctul

Thermometer-iconA debutat cu o raceala usoara, ceva muci si cateva nopti deranjate de faptul ca nu reusea sa respire. Cand in somn a si tusit, am fugit cu ea la medic. Aici, dupa ce a tipat la fiecare incercare de a fi consultata, pana a bagat-o pe doamna doctor in sperieti, diagnosticul a fost de rinofaringita. Adica putina buba la gat si la nas, fara complicatii, care cu cateva picaturi, curatat nas si multa iubire, trece in cateva zile.

Insa, dupa doua nopti, Iris facea febra, 38,5. Ca sa nu sar din prima cu antitermic, i-am pus sosete umede, am dezbracat-o pana la scutec, am deschis larg fereastra, pana a scazut febra. Dupa care iar a urcat. Si tot asa timp de 4 nopti si 3 zile. Febra urca si scadea dupa bunul ei plac, la orice ora din zi si din noapte. Incercam sa o tin sub control cu impachetari, bai caldute si lasand-o pe Iris cat mai dezbracata, sau interveneam cu antitermic atunci cand urca la 39.

Era o situatie foarte frustranta, pentru ca nu intelegeam de ce face febra. Copilul fusese vazut de pediatru, care stabilise ca in afara de nas infundat si gatul usor iritat, nu avea nimic. Iris era cand energica, chiar si cu febra, cand moale si atunci vroia doar in bratele mele, unde-si lasa capul pe pieptul meu si apoi nu era chip s-o mai dau jos de-acolo.

Familia a stabilit ca febra e probabil provocata de eruptia maselelor, mai ales ca simptomele racelii disparusera, iar gingia ii era usor inflamata. Zilele cu febra am tot auzit ca exagerez si ca toti copiii fac febra cand le ies dintii, sa stau linistita, o sa treaca imediat ce iese maseaua, nu-i motiv mare de ingrijorare.

Dar parca febra era prea mare, dura de prea multe zile si instinctul imi spunea ca nu eruptia dentara imi infierbanta asa rau pruncul.

.Am banuit ca fie are infectie urinara, fie urmeaza vreo boala a copilariei, febra anuntand totusi ceva. M incerca si el sa ma linisteasca amintindu-mi de gingia inflamata, punand si el febra pe seama dintilor. Eu insistam in continuare ca e altceva.

Doua kilograme s-au evaporat de pe soldurile mele, in cele trei zile de febra. Noaptea, ca sa nu ratez vreun puseu si sa o verific, imi setam alarma la fiecare douazeci de minute. A fost primul episod atat de lung, si mi-a dat emotii mari pe care cu greu am reusit sa le gestionez.

Cand febra a incetat, a aparut si eruptia pe piele, bubite micute, abia vizibile, la inceput pe fata, apoi pe restul corpului. Roseola infantum sau “a sasea boala”. Cadou de ziua ei, la aniversarea primului an de viata, ne-am dus la pediatru dupa ce am taiat tortul.

Am invatat din episodul asta, sa ma bazez pe instinctul meu si pe viitor sa am incredere in ce-mi transmite. Cred ca noi mamele, dezvoltam un simt aparte cand vine vorba de copiii nostri, stim instinctiv ce au si ce avem noi de facut in situatii de criza, fara sa fi invatat asta de undeva.

Am fost sechestrate la domiciliu trei zile, Iris fiind contagioasa. De maine insa, avem liber la plimbat in parc. Speram sa nu ploua!

Credit foto: www.iconarchive.com

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

De ce am ales sa nasc la o maternitate de stat

Infants in Hospital Nursery ca. 1990-2000

Cred ca e excelent acum, ca femeile pot alege unde vor sa nasca, in sistem privat sau la o maternitate de stat. Fiecare are prioritati si asteptari diferite, multe femei au sechele urate legate de spitalele romanesti, nu de putine ori pe buna dreptate.

Mai cred ca fiecare viitoare mamica, trebuie sustinuta in alegerea pe care o face, oricare ar fi ea, nicidecum judecata sau intrebata la fiecare pas “de ce ai ales asa?”

Cand am ales sa nasc la o maternitate de stat, mi-au fost adresate cele mai nepotrivite intrebari. Am fost intrebata daca sunt constienta la ce ma expun pe mine si pe bebelus, de parca mergeam sa nasc si eu in staul, nu intr-un spital. Sau daca realizez ca voi cheltui aceeasi suma pe care as plati-o la un spital privat. Chiar si daca am aflat, ca in maternitatea respectiva, un copil s-ar fi inecat cu un gandac. Si multe altele, in acelasi spirit.

Cand am facut alegerea, am luat in considerare urmatoarele aspecte:

Medicul. Sa fie o persoana calma, sa-mi inspire incredere, sa raspunda la toate intrebarile din lista (da, ma duceam la fiecare control cu lista), sa fie disponibil la orice ora si pentru orice problema as avea, sa vina la spital daca nasterea s-ar fi declansat mai devreme. A fost toate astea, asadar am facut alegerea potrivita.

M-am intrebat cat de important va fi confortul pentru mine. Daca e necesar sa stau singura intr-o rezerva, sau daca pot tolera prezenta unei alte mamici, in acelasi salon cu mine, in acele momente. Am stat intr-un salon de doua persoane, cu inca o mamica si un bebe. Salonul nu era renovat de curand, dar era curat, prezenta celeilalte mame m-a ajutat sa nu ma simt singura si neajutorata, nu am considerat ca un alt ambient mi-ar fi fost mai mult sau mai putin folositor.

M-am gandit serios, daca eventuala impolitete a asistentelor si a infirmierelor m-ar putea afecta emotional. Am hotarat ca voi fi atat de obosita si ocupata cu Iris, incat posibilele remarci nepotrivite, sau priviri aruncate cu subinteles, ar putea trece de-a dreptul pe langa mine. Surpriza a venit din faptul ca toata lumea a fost draguta, asistentele au raspuns la intrebari, au venit cand le-am solicitat calmante, unele au fost chiar zambitoare. Contrar asteptarilor si fara sa le indes “atentii” prin buzunare.

Aspect financiar. Aici nu e nimic de dezvoltat, nasterea la un spital de stat e gratuita, cea de la unul privat, costa. Nimeni si nimic nu te poate obliga sa dai bani cuiva, daca nu doresti.

Faptul ca in eventualitatea aparitiei unor complicatii, spitalul privat trimite pacienta la un spital de stat, complet echipat pentru a interveni in orice situatie de urgenta.

Pe Iris am avut-o cum mine in salon, incepand cu a doua zi.  Amintindu-mi durerile ce au urmat imediat dupa operatia cezariana, nici nu cred ca as fi putut sa o ingrijesc singura in prima zi.

Una peste alta, experienta a fost una pozitiva, fara sechele sau pareri de rau ca n-am ales altceva. Subliniez, ca aceasta este doar povestea mea, nu indrum si nici nu incurajez pe nimeni sa faca la fel ca mine. Cred cu tarie, ca foarte important este ca mama sa fie multumita cu alegerea pe care o face, sa nu fie nevoita sa dea explicatii nimanui legat de aspectul asta, si sa paseasca in spital cu incredere.

Tu unde ai ales sa nasti? A fost experienta pe masura asteptarilor?

Credit foto: www.dailymail.co.uk

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Astazi implinesti un an!

number-1-136406

Acum un an, te-am primit. Atunci, o doamna imbracata in alb, mi te-a pus in brate pentru prima data. Te uitai fix in ochii mei, iar eu incercam sa te vad toata, repede, pana doamna in alb te ducea inapoi.

De atunci, bratele mele te-au tot tinut, strans sau molcom, te-au leganat si te-au purtat de multe ori, in fiecare zi.

Cand inca te asteptam, toti mi-au spus ca te voi iubi cum n-am iubit pe nimeni, niciodata. Nimeni nu mi-a spus insa, ca dragostea asta va veni ca o furtuna, ca ma va pune fata in fata cu mine in feluri nebanuite, ca sufletul meu va traversa un milion de emotii intr-o singura zi, ca fericirea are chip de bebelus si miros de lapte.

Esti bucatica desprinsa din mine, desprinsa si din tatal tau, ai crescut in corpul meu, te-am hranit cu laptele meu, te-am leganat cu lacrimi in ochi, cand oboseala ma rapunea, te-am vegheat in noptile in care-ai fost bolnava, te-am alintat cand doar la pieptul meu gaseai liniste. Acum, le-as face pe toate din nou, as plange inca o mie de nopti, te-as mai veghea inca un milion, nimic n-ar fi prea mult sau prea greu.

Te iubeam, cand iti tineai genunchii la piept si aratai ca o broscuta.
Te iubeam, cand aveai ochi de lapte, mari si mirati.
Te iubeam, cand nou nascuta, zambeai stirb in somn.
Te iubeam, cand te abandonai in bratele mele.
Te iubeam, cand iti ieseau primii dinti si invatai sa stai in fund.
Te-am iubit, cand ai spus prima data “ta-ta”.
Te iubesc, cand razi zgomotos si-ti dai capul pe spate.
Te iubesc, cand te bucuri ca un catelus, sa-ti vezi tatal.
Te iubesc cand faci gropite in obraji.
Te iubesc, cand nu poti cinci minute fara mine.
Te iubesc cand inainte sa adormi, racai cearceaful cu aratatorul.
Te iubesc cand mergi grabit de-a busilea si te rostogolesti.
Te iubesc, cand inainte sa plangi, iti tremura buza de jos.
Te iubesc, cand cazi si imediat imi cauti privirea. Cand imi zambesti si te ridici.
Te iubesc. ca esti atat atat de vesela dimineata.
Te iubesc atat de mult, incat atunci cand dormi, mi-e dor de tine si ma uit la fotografiile tale.

In curand e 16:10, draga mea. In curand implinesti un an. Primul tau an!

La Multi Ani, Iris, galusca mea!

P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Cum arata o zi cu un copil de (aproape) un an

12129876-cute-cartoon-baby-playing-with-building-blocks

Se trezeste prima. Se intinde si casca, apoi ma vede. Eu ma uit la ea printre gene, incerc s-o pacalesc, poate o adormi la loc, inca putin.
Nici vorba, se uita fix la mine, i se lumineaza chipul, zambeste larg, cu opt dinti mici ca de soricel, si zice clar: ta-ta.
Ii spun, ma-ma, eu sunt mama. Ta-ta repeta ea, tot zambind. Ta-ta-ta-ta, ca sa fie clar, sa bag bine la cap.

O iau pe sus, imi bag nasul in cutele gatului ei, unde miroase asa de bine. E calduta si inca molateca dupa somn, se lipeste de mine si ramane acolo nemiscata. As putea sta cu ea asa, pana la capatul timpului.

Dupa schimbatul scutecului, ne ducem in living. O asez pe covor, inca nu merge singura dar pleaca grabita, de-a busilea, catre cutia cu jucarii. Are scopul bine determinat, apuca un picior de papusa si trage pana o scoate. Se bucura zgomotos cand o vede, o strange cu foc la piept, o mozoleste, ii baga degetele in ochi si-i spune gales: ma-ma. Apas papusa pe piept ca sa repete si ea: ma-ma, Iris rade cu gura pana la urechi, succes total.

Din bucatarie, o supraveghez, in timp ce ii pregatesc fructele. Se plictiseste repede de papusa si porneste navalnic catre mine, de-a busilea. Din graba, se rostogoleste si cade. Plange, vin la ea, o ridic in brate, o consolez, ne pupam, o pun jos, revin la bucatarie.

Gaseste telecomanda, o ridica, chiuie fericita, apasa butoanele, o scutura si se loveste cu ea. Din nou, plange, vin la ea, o ridic in brate, o consolez, ne pupam, o pun jos, revin la bucatarie.

O asez la masuta si ii pun in fata bucatele de fructe. Se uita la ele, le matura bine cu palma, rade, ia o bucatica intre aratator si degetul mare, o duce la gura si plescaie satisfacuta. Dupa 4 inghitituri, incepe sa arate cu degetul obiectele din bucatarie, pe care mi le cere, de parca micul dejun nu poate continua fara ele. Ii dau o lingurita din plastic. O trece ferm prin bucatile de fructe, pe care le trimite pe podea. Rade, ii place, e fain cand cade mancarea pe jos.

Dupa micul dejun, ne jucam impreuna. Eu ii fac turnulete din cuburi, ea le darama, rasfoim o carte cu buburuze si gandacei, o gadil, ne jucam cu papusa, rasturnam toate jucariile pe jos, rostogolim mingi.

Vrea sa urce scarile. Sustinuta le urca, oboseste, protesteaza insa cand le parasim. Daca imi intorc privirea o clipa, fuge din nou la ele, convinsa ca ajunge pana sa observ, asa ca sunt in alerta maxima de teama sa nu cada sau sa se raneasca.

Merge de-a lungul canapelei, cand ajunge la colt face doi sau trei pasi singura si mi se arunca razand in brate. O prind, o pup si-o strang la piept, pana se zbate.

Schimb scutecul, gandindu-ma ca in curand n-o mai pot convinge sa ramana intinsa pe spate pana la sfarsitul procedurii. Se foieste, ma loveste cu picioarele, se ridica in fund si vrea sa plece. O intind la loc, respir adanc si imi amintesc de timpuri mai simple, cand schimbatul nu insemna sa alergi prin casa dupa un copil in fundul gol.

Adoarme. Fug la bucatarie sa mananc.
Ii spal biberoanele, curat masuta ei, adun fructele aruncate pe sub ea si prin bucatarie, dau cu mopul. Ii pregatesc pranzul, curat si spal legumele, carnea si le asez in steamer.

Adun jucariile in cutii ca sa pot matura. Matur. Adun rufele murdare si pun masina de spalat la treaba.

Imi fac o cafea, sorb din ea, imi pun laptopul in brate si imediat din camera ei se aude un scancet, ma cheama, s-a trezit.

Ii dau sa bea apa. Vrea sa tina singura cana. O ia in mana, o scutura temeinic razand, pe podea se formeaza un mic iaz.

Ma duc la toaleta, ea sta in usa, se uita fix la mine, bate din palme si-mi spune bravo. Inteleg ca am facut o treaba buna.

Ne jucam, exerseaza mersul pe langa canapea, cade, plange, o iau in brate, o consolez. Ii dau papusa preferata sa se joace, apoi merg la bucatarie, de unde o pot supraveghea in continuare. Curat un morcov. Iris ajunge in timp record si ea, incearca sa se agate de un scaun care se clatina periculos deasupra ei.

O duc inapoi in living, raman langa ea, ne jucam cu un castron si-o lingura de lemn, revin la bucatarie. Curat o jumatate de ceapa, Iris se grabeste navalnic spre scari. Abandonez ceapa, o sustin sa urce scarile, raman putin cu ea in living, revin la bucatarie. Curat inca o jumatate de ceapa, Iris se loveste cu un xilofon. O iau in brate, o duc in fata oglinzii unde ma stamb pana ii trece si rade. Ma strange in brate cu foc si ma mozoleste.

Renunt la gatit si iesim in curte. Iris striga si se bucura cand il vede pe Ozzy, alsacianul familiei. Dulaul vine s-o pupe, Iris tipa, intinde mainile dupa el si rade.

Pranzul e servit, Iris devoreaza bucatele de broccoli, morcovi, dovlecei si pui. Rectific, dovleceii sunt mozoliti bine in par, storcositi intre degete si aruncati pe jos. Arata cu degetul catre cutite, catre farfurii, cuptor, le vrea pe toate si protesteaza cand nu i le dau. Cere apa, pe care vrea s-o bea doar singura, acum pe dovleceii de pe podea au propriul lor lac.

Pentru ca Iris mananca singura, dupa pranz se impune o baie. Iris plange cand ii spal parul, incearca sa se ridice singura din cadita, se supara ca nu o las si arunca jucariile. Plange cand o scot din cadita, plange cand o sterg, cand ii pun scutecul si o imbrac. Ma uit in oglinda si remarc trei fire de par alb noi.

Iris adoarme, eu fug la bucatarie, gatesc cina mea si a lui M, pregatesc si cina ei. Curat dezastrul ramas in urma pranzului servit, dau cu mopul. Mananc pranzul. Ies in curte sa intind rufele. Ma intind langa ea si atipesc un sfert de ceas, cand, hopa, Iris se trezeste.

Bea lapte, evident ca singura, nu ma lasa s-o ajut. Doua, trei inghitituri si arunca biberonul pe jos. Zambind, mi-l arata cu degetul, sa-l ridic. Procedeul se repeta pana la urmatoarele trei fire de par albe.

O imbrac, o pun in carucior si iesim din curte, plecam la plimbare. Imi amintesc ca am uitat suzeta, ma intorc s-o iau. Pe drum, Iris se intoarce cu fata la mine si incearca sa se ridice pe picioare, in carucior. O asez si ii pun centura. Plange, tipa, nu-i place. Cant in gura mare “Elefantul Cici” pana se linisteste.

Face cu mana tuturor, oamenii ii zambesc si isi flutura la randul lor mainile, salutand-o. Priveste incantata masinile, casele, intinde mainile catre toti copiii, arata copacii cu degetul.

Revenim acasa la ora cinei, Iris mananca mamaliga cu branza ca o ciobanca mica, face”mmm”, ii place tare. Ii fac un dus rapid, riposteaza, e obosita, e timpul de culcare. Maine o luam de la capat.

Zilele tale cum arata?

Credit ilustratie: www.colourbox.com

“Dosar de Mama” e si pe Facebook
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl