Mereu am admirat femeile care au nascut natural si intotdeauna mi-am dorit sa aduc pe lume macar un copil in acelasi mod. Asa cum au facut-o femeile dintotdeauna. Cu teama, durere si transpiratie, panica, travaliu si strigate, tot ce imi imaginez eu ca inseamna o nastere naturala.

Pentru ca nu, eu nu am nascut asa. Asa cum au facut-o mama si sora mea, asa cum si eu mi-as fi dorit.

Imi imaginez inca si acum cum trebuie sa fie cand dupa expulzie, copilul iti este pus la piept, cand durerea inceteaza si nu-ti vine sa crezi ca ai reusit. Ca tu singura ai facut totul. Tu, mama copilului, tu l-ai purtat, tu l-ai impins sa iasa in lume, tu l-ai nascut. Imi imaginez ca trebuie sa te incerce o stare euforica sa tii la pieptul tau un prunc nou nout, ud si gol, sa-i simti prima respiratie, sa-i vezi tu prima moaca botita, sa-l pupi usor, cu grija, sa-i soptesti bun venit pe lume si sa-l pui la san.

Sunt mioapa. Dintotdeauna probabil. Ochelari port de pe la 9 sau 10 ani. In adolescenta i-am purtat fix cand am avut chef, cum era sa-i pun pe nas cand asa ceva nu era cool deloc? Asta sigur nu m-a ajutat. E drept ca nici controalele oftamologice anuale nu prea le-am respectat si ca m-am dus la medic doar cand am simtit ca parca lumea se vede tot mai in ceata.

Doctorul ginecolog a vrut sa stie de la inceput ce dioptrii port cand i-am spus ca imi doresc o nastere naturala si m-a indemnat sa vad un oftalmolog cu care sa stabilesc cum ar fi mai bine sa nasc. Am stiut de indata ca recomandarea va fi pentru nastere cu cezariana, stiam si consideram o asemenea perspectiva nedreapta.

La oftalmolog am primit recomandarea ferma, asa cum am banuit, sa apelez la cezariana deoarece imi explica acesta, in situatia unei nasteri naturale, la momentul expulziei se poate produce o dezlipire de retina. Hmm, haide mai, dezlipire de retina?

Buuuun, am spus. Documentandu-ma, am ajuns la concluzia ca sunt femei cu dioptrii asemanatoare cu ale mele care au nascut natural fara efecte ulterioare asupra retinei sau macar a majorarii ulterioare a dioptriilor.

Asadar am hotarat sa merg mai departe cu decizia mea si sa nasc natural. M mi-a spus ca sunt inconstienta si ca ar trebui sa ma gandesc mai bine, ca doar nu vreau ca bebelusul nostru sa aiba mama oarba. Evident ca exagera ca sa ma convinga, insa eram neclintita, eu nasc asa cum vreau si pace.

Medicul ginecolog m-a informat calm, ca nu voi naste natural decat daca o voi face cu alt doctor si ca desi imi intelege dorinta de a aduce pruncul pe lume astfel, acest lucru nu va fi posibil deoarece el nu doreste sa-mi riste vederea.

Si acum cred cu tarie ca se exagereaza legat de subiectul asta si ca mama e cea care ar trebui sa decida, evident ca intelegand riscurile la care se supune, daca naste natural sau nu. Mi-as dori sa vad medici care sustin optiunea mamelor si care se straduiesc sa faca din experienta nasterii una pozitiva.

Am incercat fara success sa gasim un alt medic care sa fie de acord cu nasterea naturala la dioptrii de -5.

Am plans cu furie si lacrimi neputincioase de gravida zile in sir, nasterea naturala devenise doar o speranta desarta. Copilul nostru va veni pe lume cu programare, nu atunci cand va fi el pregatit, nu va trece prin procesul natural al nasterii, nu-si va folosi instinctul pentru a se naste. Medicul va face incizia. Copilul va fi nascut. Si gata.

Spre finalul sarcinii ecografia ne-a aratat ca Iris inca nu se intorsese, inca nu se pregatise de nastere. A fost in pozitie pelviana pana cand s-a nascut, asadar nasterea naturala iesea cu totul din calcul, indiferent de dioptrii. Doctorul ne-a spus in gluma ca fetita noastra e inteligenta, ca nu se intoarce in pantec ca sa nu-mi dea posibilitatea sa ma mai gandesc la nastere naturala. Ca sa nu-mi mai fac procese de constiinta.

Abia atunci am acceptat resemnata ideea de operatie cezariana.

Multumesc Iris, ca ai stiu mai bine decat mama ta si ca ai avut grija de ea!
Multumesc copila, ca nu m-ai lasat sa ma simt vinovata!

Voi ati reusit sa nasteti asa cum ati planuit?