Cum sa ajuti o proaspata mamica

mom-with-newborn-red

Asadar prietena ta cea mai buna, sora, cumnata sau sotia tocmai a nascut. Felicitari!

Pun pariu ca abia astepti sa mergi in vizita, sa-l iei pe bebe in brate, sa stati la o cafea si sa-ti povesteasca totul despre nastere. Glumesc!

Daca nu esti sotul sau o ruda apropiata, nici sa nu te gandesti la o vizita. Poate ca lauza e o persoana draguta si nu vrea sa-ti raneasca sentimentele spunandu-ti sa mai ai rabdare, dar crede-ma, nu te vrea acolo. Abia a ajuns acasa cu un bebelus, sentimentul de responsabilitate fata de nou nascut e coplesitor, oboseala acumulata dupa nastere si travaliu sau poate recuperarea dupa cezariana nu fac din ea tocmai gazda perfecta.

Poti totusi s-o suni. Poti s-o intrebi cum se simte ea. Dupa nastere oamenii tind sa uite de mama si se intereseaza doar de bebelus. Intreab-o daca o poti ajuta cu ceva si pune-te la dispozitia ei in cazul in care ar avea nevoie de tine.

Nu veni in vizita daca tu sau cineva din familia ta e racit.

Cand vii in vizita, spala-te pe maini inainte sa tii in brate bebelusul.

Daca are si alti copii, ofera-te sa stai cu ei o dupa-amaiaza.

Gateste-i! Nu pot sa insist destul pe partea asta. O proaspata mamica ce nu are ajutor de la bunici sau bona, face foamea de multe ori. Pentru ca intre alaptat sau muls cu pompa, adormit copil in brate, sterilizat biberoane, etc, pur si simplu nu gaseste timp sa manance. Gateste-i mai multe portii si congeleaza-le. Te asigur ca va aprecia.

Ajut-o cu menajul, n-are timp nici de asta. E important ca atunci cand bebelusul doarme, sa se odihneasca si ea. De multe ori insa, atunci va face menajul pentru ca nu are timp altcandva, asa ca orice ajutor va fi binevenit.

Ascult-o, incurajeaz-o sa vorbeasca chiar daca te-ai plictisit sa auzi cate scutece a murdarit ala micu si cat de dulce e cand zambeste. Nu uita ca asta e universul ei acum, nu te astepta sa vorbiti despre cum ai petrecut tu aseara in club sau ce a mai facut colega ta de birou.

Daca esti proaspatul tatic, nu uita ca tu esti sprijinul ei numarul unu. Are nevoie mai mult decat oricand sa stie ca inca sunteti o echipa, ca o sa faceti asta impreuna oricat de greu va fi.

Stim ca esti obosit cand vii acasa de la serviciu, ca poate ai avut o zi grea si seful s-a luat de tine pe nedrept. Indiferent cat de grea ti-a fost ziua, ia-i copilul din brate. Probabil ca a mancat cu bebelusul in brate, probabil ca si la baie s-a dus la fel. Elibereaz-o putin.

Vorbeste cu ea tot timpul, incurajeaz-o sa-ti spuna cum se simte. Nu subestima puterea depresiei postpartum, asigura-te ca iti zice daca se simte nelalocul ei.

Laud-o, spune-i ca face treaba buna si ca bebelusul vostru e norocos s-o aiba ca mama. Poate ca e nesigura, are nevoie sa auda asta.

Schimba scutece, oricat de neplacut este. Copilul e al tau si cand face numarul doi.

Faceti cu schimbul noaptea, ofera-te sa stai tu cu bebelusul doua nopti pe saptamana de exemplu, mai ales daca nu e alaptat.

Scoate doar tu copilul la plimbare si ofera-i mamei ragaz sa se odihneasca sau sa se uite pe pereti daca asa doreste.

Stai cu bebelusul si trimite-o pe mama la plimbare putin, permite-i sa iasa putin singura. Are nevoie.

Vorbeste cu ea tot timpul, nu uita ca esti probabil singurul adult pe care il vede toata ziua. Dupa o zi intreaga cu un bebelus plangacios, abia asteapta sa vada si sa vorbeasca cu un om in toata firea.

N-o face niciodata sa se simta vinovata, chiar daca nu face lucrurile exact asa cum ti-ai dori. Nu uita ca si pentru ea totul e inca nou.

Mergi la cumparaturi, ea de cele mai multe ori nu poate.

Intreab-o daca a avut timp sa manance, gateste-i o banala omleta daca atat poti.

E important ca intreaga familie sa-i fie aproape si sa o sprijine pe proaspata mamica pentru a-i asigura un start optim in aceasta mare si frumoasa aventura.

Voua cine v-a fost alaturi in perioada respectiva?

Sursa foto: www.sheknows.com

 P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook

Cand nasterea nu poate fi cum mi-am imaginat

sad-woman

Mereu am admirat femeile care au nascut natural si intotdeauna mi-am dorit sa aduc pe lume macar un copil in acelasi mod. Asa cum au facut-o femeile dintotdeauna. Cu teama, durere si transpiratie, panica, travaliu si strigate, tot ce imi imaginez eu ca inseamna o nastere naturala.

Pentru ca nu, eu nu am nascut asa. Asa cum au facut-o mama si sora mea, asa cum si eu mi-as fi dorit.

Imi imaginez inca si acum cum trebuie sa fie cand dupa expulzie, copilul iti este pus la piept, cand durerea inceteaza si nu-ti vine sa crezi ca ai reusit. Ca tu singura ai facut totul. Tu, mama copilului, tu l-ai purtat, tu l-ai impins sa iasa in lume, tu l-ai nascut. Imi imaginez ca trebuie sa te incerce o stare euforica sa tii la pieptul tau un prunc nou nout, ud si gol, sa-i simti prima respiratie, sa-i vezi tu prima moaca botita, sa-l pupi usor, cu grija, sa-i soptesti bun venit pe lume si sa-l pui la san.

Sunt mioapa. Dintotdeauna probabil. Ochelari port de pe la 9 sau 10 ani. In adolescenta i-am purtat fix cand am avut chef, cum era sa-i pun pe nas cand asa ceva nu era cool deloc? Asta sigur nu m-a ajutat. E drept ca nici controalele oftamologice anuale nu prea le-am respectat si ca m-am dus la medic doar cand am simtit ca parca lumea se vede tot mai in ceata.

Doctorul ginecolog a vrut sa stie de la inceput ce dioptrii port cand i-am spus ca imi doresc o nastere naturala si m-a indemnat sa vad un oftalmolog cu care sa stabilesc cum ar fi mai bine sa nasc. Am stiut de indata ca recomandarea va fi pentru nastere cu cezariana, stiam si consideram o asemenea perspectiva nedreapta.

La oftalmolog am primit recomandarea ferma, asa cum am banuit, sa apelez la cezariana deoarece imi explica acesta, in situatia unei nasteri naturale, la momentul expulziei se poate produce o dezlipire de retina. Hmm, haide mai, dezlipire de retina?

Buuuun, am spus. Documentandu-ma, am ajuns la concluzia ca sunt femei cu dioptrii asemanatoare cu ale mele care au nascut natural fara efecte ulterioare asupra retinei sau macar a majorarii ulterioare a dioptriilor.

Asadar am hotarat sa merg mai departe cu decizia mea si sa nasc natural. M mi-a spus ca sunt inconstienta si ca ar trebui sa ma gandesc mai bine, ca doar nu vreau ca bebelusul nostru sa aiba mama oarba. Evident ca exagera ca sa ma convinga, insa eram neclintita, eu nasc asa cum vreau si pace.

Medicul ginecolog m-a informat calm, ca nu voi naste natural decat daca o voi face cu alt doctor si ca desi imi intelege dorinta de a aduce pruncul pe lume astfel, acest lucru nu va fi posibil deoarece el nu doreste sa-mi riste vederea.

Si acum cred cu tarie ca se exagereaza legat de subiectul asta si ca mama e cea care ar trebui sa decida, evident ca intelegand riscurile la care se supune, daca naste natural sau nu. Mi-as dori sa vad medici care sustin optiunea mamelor si care se straduiesc sa faca din experienta nasterii una pozitiva.

Am incercat fara success sa gasim un alt medic care sa fie de acord cu nasterea naturala la dioptrii de -5.

Am plans cu furie si lacrimi neputincioase de gravida zile in sir, nasterea naturala devenise doar o speranta desarta. Copilul nostru va veni pe lume cu programare, nu atunci cand va fi el pregatit, nu va trece prin procesul natural al nasterii, nu-si va folosi instinctul pentru a se naste. Medicul va face incizia. Copilul va fi nascut. Si gata.

Spre finalul sarcinii ecografia ne-a aratat ca Iris inca nu se intorsese, inca nu se pregatise de nastere. A fost in pozitie pelviana pana cand s-a nascut, asadar nasterea naturala iesea cu totul din calcul, indiferent de dioptrii. Doctorul ne-a spus in gluma ca fetita noastra e inteligenta, ca nu se intoarce in pantec ca sa nu-mi dea posibilitatea sa ma mai gandesc la nastere naturala. Ca sa nu-mi mai fac procese de constiinta.

Abia atunci am acceptat resemnata ideea de operatie cezariana.

Multumesc Iris, ca ai stiu mai bine decat mama ta si ca ai avut grija de ea!
Multumesc copila, ca nu m-ai lasat sa ma simt vinovata!

Voi ati reusit sa nasteti asa cum ati planuit?

  P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
https://www.facebook.com/Dosar-de-Mama-579769225497577/?ref=hl

Lasă gravida in pace!

belly

În perioada sarcinii, am primit mai multe sfaturi decât în orice altă perioadă din viaţa mea. Dacă o să spui că nu vezi nimic rău în asta, înseamnă că n-ai fost niciodată însărcinată.

O gravidă e într-un roller coaster continuu, acum e veselă şi fără nicio grijă-n lume, acum da apă la şoricei şi e de neconsolat. Desigur că vinovată e năvala de hormoni din organism, însă e bine să ştii că şi tu poţi cauza asemenea reacţii unei femei însărcinate.

Nu uita că trupul ei trece prin modificări majore, că găzduieşte o viaţă nou-nouţă şi că toate astea o copleşesc.

E important să rămână calmă şi optimistă, să transmită doar vibraţii pozitive fătului din pântece. Aşadar nu-i da sfaturi dacă nu ţi le cere şi nu-i pune întrebări incomode!

Nu-i spune niciodată că s-a îngrăşat cam mult şi că o să-i fie greu să dea jos greutatea acumulată. Ştii că de cele mai multe ori n-are control asupra kilogramelor pe care le câştigă în timpul sarcinii? Sunt femei care pun nouă kilograme, sunt altele care pun treizeci. Ai grijă, dacă insişti pe tema asta, s-ar putea să se aşeze pe tine când nu eşti atent/ă.

Nu-i atinge burtica fără să ceri voie. Niciodată! Punct!

N-o întreba de ce naşte la stat/ privat. Sau cum vrea să nască, natural/cezariană? Are de gând să alăpteze sau să-şi hrănească bebeluşul cu formulă?

Fiecare femeie are dreptul să aleagă cum şi unde naşte, fără să dea explicaţii sau să se simtă vinovată legat de deciziile ei. Nu toate femeile pot naşte natural, nu toate vor asta. Şi e în regulă, e absolut în regulă să facă fix cum doresc ele.

E vital ca femeia să între în sala de naşteri împăcată cu decizia pe care o ia, e important să nu se simtă vinovată nicio clipă şi doar să trăiască intensitatea momentului.

N-o speria! Nu-i spune că greul începe după sarcină, că n-o să mai doarmă niciodată, că o să mănânce în picioare şi doar pe fugă, că viată ei s-a terminat şi că toată casa îi va mirosi veşnic a pipi. Nici că nu va mai arăta niciodată ca înainte. V-a descoperi singură în curând ce înseamnă viaţa cu un bebeluş şi momentele frumoase o vor ajuta să treacă peste cele grele.

Nu intra în detalii despre cât de tare doare. Travaliul sau recuperarea după cezariană. S-a informat, a citit şi a văzut toate filmuleţele alea de pe Youtube. E speriată şi fără să pui tu paie pe foc.

Lista poate continuă la nesfârşit, oamenii fac tot timpul remarci neplăcute şi pun întrebări nepotrivite femeilor însărcinate, dar eu mă opresc aici.

Te rog doar să laşi gravidă în pace, nu o mai speria!

Pe tine ce te întrebau oamenii când erai însărcinată? Ce sfaturi prieteneşti primeai?

P.S. “Dosar de Mamă” e şi pe Facebook 🙂

Început de drum

1

Când ne-am întors din concediu, înainte de Crăciun, M mi-a sugerat fac un test de sarcină. Era adevărat ne doream amândoi şi plănuisem un bebeluş, făcusem şi vizita medicală cu câteva luni înainte, însă totuş,o asemenea perspectiva părea destul de îndepărtată în viitor.

Aşa m-am distrat şi mai tare când M a argumentat de ce-mi sugerează testul. “Ozzy ştie eşti însărcinată, mi-a spus mie, te miroase de când ne-am întors. Nu vezi tot pe la burta şi fundul tău adulmecă?”

Trebuie recunosc l-am bănuit pe M de o uşoară insolaţie, febră, ştiu eu, o fi dat cu capul de tocul uşii. Ozzy e ciobănescul nostru german negru, un bezmetic care ne roade trandafirul din curte, papucii, sapă gropi în toată curtea, răspunde la comezi când are chef şi pupă pe oricine vine în vizită. Serios, cum ar putea el ştie dacă-s eu gravidă, întrebam.

Am făcut totuşi testul, doar n-o -i spun bărbatului c-a luat-o pe arătură, un câine nu îi poate zice nimic, cu atât mai multnu-i poate spune uterul meu începe sufere modificări şi se pregăteşte primească chiriaş.

Negativ, testul era negativ. Recunosc am încercat o uşoară dezamăgire, deşi nicio clipă nu crezusem putea fi însărcinată.

După primul test, nu m-am mai putut gândi la altceva. Dacă totuşi eram? Dacă?

Aşa am mai făcut unul. Pe care n-am ştiut prea bine -l citesc. Pe cutie scria ca pentru proşti: o liniuţă nu sunteţi însărcinată, două liniuţe sunteţi însărcinată. Dar pe testul meu apărea o linie. Una clară. Şi încă un soi de umbră în locul celeilalte liniuţe, abia vizibilă.

Am stabilit ca o expertă în ale testelor, nu sunt însărcinată şi am decis închei subiectul ăsta.

Însă dau şi testele astea un soi de dependenţă, altfel nu înţeleg de ce în ultima zi a anului m-am oprit în prima farmacie, de unde am cumpărat încă două teste. Nu de alta, dar fiu sigură de data asta.

Sigură am fost, da. Sigură nu văd bine. Două teste cu câte două liniuţe de-un roşu aprins îmi confirmau ipoteza lui Ozzy. Eram întradevăr însărcinată. N-am leşinat, n-am strigat în gura mare, n-am ţopăit într-un picior, n-am auzit clopoţei angelici, nici trâmbiţe n-au cântat cât m-am holbat surprinsă la ele. Am primit vestea cu un calm ce nu caracterizează.

M a primit vestea stând jos, zâmbind timid, liniştit şi privindu în ochi puţin mirat. Cum Ozzy ştia deja, nu ne-am mai complicat -i spunem ceva, l-am scărpinat între urechi şi am plecat cumpărăm bere fără alcool pentru revelion.

Aşa începe povestea ei. Povestea unei flori. Una de Iris.

La voi cum a fost?
P.S. “Dosar de Mamă” e şi pe Facebook